ZMI –de la capăt după aproape 2 decenii ?
Dimensiune font:
Dorian Obreja
Primesc, pe o cale mai ocolită (dar nu aceasta are acum importanţă, mulţumesc intermediarului, Editura „Junimea”), o invitaţie la o consultare publică şi la propunerea de proiecte, acţiuni iniţiate de către primăria ieşeană, cu privire la două documente cu titluri impresionante, anume „Strategia integrată de dezvoltare urbană2 şi „Planul de mobilitate urbană durabilă pentru Polul de creştere Iaşi, pentru perioada 2021-2030”. Se precizează că aceste documente sunt extrem de importante în accesarea de fonduri europene şi atragerea de finanţări pentru dezvoltarea Iaşului şi Zonei Metropolitane Iaşi, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii, prin proiecte de mobilitate şi regenerare urbană, patrimoniu, turism, sănătate, educaţie etc.
Desigur, fac parte dintre cei interesaţi de ambele documente şi de ambele spaţii – adică şi acela al Iaşului, şi acela al Zonei Metropolitane Iaşi. Dar, în rândurile ce urmează, am să mă refer doar la ZMI, întrucât, în urmă cu vreo 17 ani, am fost, o vreme, redactor şef al unei publicaţii (iniţiate de către redutabilul şi inimosul jurnalist C.P.) dedicate, în exclusivitate, acestui subiect, începând cu titlul – „Metropolis/Iaşul Metropolitan”.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul, subliniez că zonle metropolitane din ţara noastră au fost reglementate printr-o lege (nr.351) de acum două decenii. De asemenea, este interesant de reţinut /şi cu titlu de mândrie pentru ieşeni) că prima zonă metropolitană constituită a fost cea de la Iaşi, în aprilie 2004 (ea cuprindea municipiul şi 13 comune din jur; ulterior, s-a ajuns la 19).
Probabil că, între timp, legea amintită a devenit depăşită, fiindcă actualul ministru al Dezvoltării declara, recent, că, în cadrul mult-trâmbiţatului Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ea urmează să fie reformată, în aşa fel, încât să se poată ajunge şi la îmbogăţirea zonelor periurbane (amintind, în treacăt, că lucrul a fost cerut de Comisia Europeană).
OK, sunt convins că aceasta – reformarea – se va face, că doar avem o armată de politicieni specialişti în facerea şi desfacerea legilor. Mai puţin convins sunt, însă, că aplicarea în practică, în literă şi spirit, va avea loc, sau că lucrurile se vor mişca suficient de repede pentru a nu rămâne iar (România doar e campioană la aşa ceva) cu fonduri neatrase sau necheltuite în termenul prevăzut.
De ce am făcut ultimele afirmaţii? Pentru că, parcurgând presa, iată ce aflu, dintr-un articol apărut, atenţie, pe 8 august 2019. Încep cu titlul: „Un prim pas pentru funcţionarea ZMI”!!! Deci un prim pas, după un deceniu şi jumătate...În conţinut, suntem informaţi despre o serie de paradoxuri: Miroslava are proces cu municipiul pentru o serie de terenuri, CJ a dat în judecată Aroneanu şi contestă Planul Urbanistic General, Bârnova nu are cale de acces, transportul metropolitan nu a înaintat deloc etc. două entităţi
Deşi există două entităţi care „păstoresc” obiectivul – în afară de ZMI, fiinţează şi Asociaţia ZMI – lucrurile au stagnat o lungă perioadă. Şi e mare păcat, pentru că, în calitatea amintită, am fost martor la imensa cantitate de muncă depusă de un colectiv pe cât de mic (3 oameni), pe atât de profesionist şi inimos, în urmă cu aproape două decenii, muncă de pe urma căreia rezultaseră proiecte de notă maximă.
Subiectul, oricum, cam rămâne învăluit în ceaţă. Site-ul ZMI e în construcţie de mai mult timp, iar responsabilitatea de a se ocupa de zonă pare a fi pasată de la CJ către Primăria Iaşi, ceea ce nu ştiu cât de corect este, având în vedere posibilitatea unor tendinţe şi interese subiective (contrare celor recomandate expres de către Comisia Europeană).
Să fie încă o re-editare (parafrazată) a situaţiei „alţi bani, aceeaşi distracţie”? Vom afla, în vremea ce vine...
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau