Fără sprijinul autorităţilor locale, fotbalul juvenil ieşean va bate, în continuare, pasul pe loc

Completarea organigramei de la Academia Politehnica Iaşi cu un antrenor posesor de licenţă A UEFA nu rezolvă deloc problemele din sectorul juvenil. Din păcate, Consiliul Director nu prea poate face mare lucru. Detaliez.

S-a insistat pentru antrenori cu licenţa A UEFA, ajută la punctaj, echipele ieşene de juniori vor putea participa şi la anul în competiţiile Elite. Foarte probabil, cu rezultate similare celor de acum. Merge pe termen scurt, dar atât.

Dacă, într-adevăr, se doreşte o reformare, o reaşezare a întregului club pe nişte baze solide, temeinice, care să constituie premizele unei continuităţi în performanţă, trebuie să se implice factorii decizionali ai urbei şi ai judeţului.

Pentru că principala problemă cu care se confruntă antrenorii de la copii şi juniori este numărul insuficient de terenuri de antrenament. Motiv pentru care tehnicienii de acolo sunt obligaţi să-şi programeze lecţiile la ore deloc productive. Asta, deoarece intervalul optim pentru o lecţie de antrenament la copii şi juniori este 17.00-19.00. Mai devreme, cam degeaba faci pregătirea. Copilul/juniorul vine obosit de la şcoală, cu sau fără masa de prânz servită (chiar nu prea contează în ecuaţie), capacitatea lui de asimilare e spre zero. Mai târziu, bioritmul duce spre somn. Iarăşi acumulări derizorii, antrenamente în zadar. Aici, o mică paranteză. Am văzut, cu ceva zile în urmă, un scurt videoclip cu un antrenament derulat în jurul orei 20.00, pe ger, vânt şi ninsoare. La ce foloseşte aşa ceva? Cel mult, de a-l scăpa pe antrenor de la o absenţă nemotivată şi o penalizare pecuniară...

Despre asta-i vorba, e o chestiune de maximă urgenţă, dacă se doreşte ca Politehnica Iaşi să devină un club care să conteze în fotbalul românesc. Încă măcar 3-4 terenuri de antrenament. Iar treaba asta nu ţine de Consiliul Director. E nevoie de implicarea Comisiei pentru tineret şi sport din cadrul Consiliului Local, precum şi a celor de la Consiliul Judeţean. Pentru identificarea locaţiilor care să se preteze la amenajarea de baze sportive şi pentru finanţarea proiectului.

Când spuneam că, acum, la Iaşi, în ce priveşte fotbalul juvenil, condiţiile de pregătire sunt mai proaste ca în anii '80, aveam în vedere şi acest aspect. Pe atunci, erau deplin funcţionale şi alte terenuri decât Copoul şi Abatorul. Stadionul Constructorul, cu un gazon şi un drenaj excelent. Nu mai este de ani buni. „Progresul” din Bucium e lăsat în totală paragină, terenul „Locomotiva” e acum arenă de minifotbal, cu gazon sintetic. „Penicilina”, lăsată şi ea de izbelişte, la fel ca şi terenul fostei A.S.A. Iaşi, de la unitatea militară din Tătăraşi. Pe Tepro sunt rugbyştii. Sau ar trebui să fie. „Maidanul” din Ciurchi e loc de promenadă pentru posesorii de căţei, care-şi fac nevoile acolo. Căţeii, mai puţin posesorii.

Aşa, din scurt, am enumerat şase terenuri care, în anii '80, se aflau într-o stare rezonabilă, se puteau face antrenamente bune. Şi care, în ziua de azi, sunt cam inutilizabile pentru fotbal. Cheltuielile de reabilitare n-ar fi mai mari decât salariile exoticilor  importaţi din ligile liliputane ori inferioare. Dar, fără implicarea clară a autorităţilor locale, nu este posibil. Consiliul Director de la Politehnica Iaşi chiar n-are nicio putere în această privinţă...

Reabilitările s-ar putea face în trei-patru luni, apoi, cu contractele de comodat pe termen lung semnate, Academia îşi va mări punctajul necesar licenţierii fără a mai fi nevoie de născociri inutile. Şi toate grupele de copii şi juniori s-ar antrena în intervalul optim. Nu e complicat deloc. Marcel FLUERARU