BAC 2022, sesiunea de toamnă: Luni, 25 iulie, este ultima zi de înscriere
Dimensiune font:
Încep iar emoţiile pentru cei care se pregătesc să dea BAC-ul în toamnă! Toate informaţiile, mai jos.
Luni, 25 iulie, este ultima zi în care absolvenții de clasa a XII-a se pot înscrie pentru susținerea examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, potrivit calendarului. Amintim că perioada de înscriere a început pe data de 18 iulie.
Lista actelor necesare pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat cuprinde:
dosar;
poze ¾ (2 bucăți);
copie certificat de naștere și carte de identitate;
foaie matricolă;
cerere-tip – se completează la secretariatul unității școlare absolvite;
adeverință recunoaștere probe – pentru candidații din seriile anterioare;
cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe
Procedura privind înscrierea la examenul național de Bacalaureat 2022 a fost trimisă către inspectoratele școlare din luna mai.
Cererea de înscriere poate fi descărcată de aici.
Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și/sau o certificare cu recunoaștere europeană a competențelor digitale și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C și/sau D, completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare.
Potrivit Edupedu, metodologia de organizare a examenului de bacalaureat prevede la art. 35 alin. (4) că înscrierea candidaților pentru examenul de bacalaureat se face, prin fişă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit, numai în perioada prevăzută în calendarul examenului, după cum urmează:
„b) pentru candidaţii din anii precedenţi şi pentru candidaţii din seria curentă, în cazul celei de a doua sesiuni, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia (certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor).
c) pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine bacalaureatul la o unitate de învăţământ de acelaşi profil, stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu al candidatului. În afara acestei situaţii, înscrierea în alt judeţ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat, în urma unei cereri motivate şi însoţite de documente doveditoare, transmise la Direcţia Generală Educaţie și Învățare pe Tot Parcursul Vieții.”
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2022
18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau