Decizie a Curții Constituționale privind condițiile în care poate fi retras titlul de doctor: „Înseamnă amnistia plagiatorilor”

ccr  curtea-constitutionala-romaniei-ccr

Dimensiune font:

| 08-06-2022 20:55

Curtea Constituțională a decis miercuri că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

 
„A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, a anunțat Curtea Constituțională decizia luată cu majoritate.
Ce spune art. 170 la care se referă CCR:

 
(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației și Cercetării, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calității de conducător de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor;
c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi.
Ce înseamnă asta? Un titlu de doctor obținut în baza unei teze de doctorat plagiate va putea fi retras doar înainte ca ministrul Educației să semneze ordinul de ministru prin care atribuie titlul de doctor. "Ce s-a plagiat până acum rămâne bun plagiat", spune jurnalista Emilia Șercan, care a dezvăluit numeroase cazuri de plagiat la nivel înalt.

Ea afirmă într-o postare pe Facebook că CCR „tocmai a amnistiat în masă toți plagiatorii din România cărora de acum înainte nu li se va mai putea retrage titlul de doctor pentru plagiat”.

 


Și fostul ministru al Justiției Stelian Ion a reacționat după decizia CCR, spunând că cei care și-au obținut titlul de doctor prin furt intelectual pot să stea „liniștiți”.

„Plagiatorii rămân cu titlul de doctor chiar dacă a fost obținut prin furt intelectual. Premierul Ciucă, de exemplu, poate sta liniștit acum.
„E ca și cum, dacă ai furat o mașină și ai apucat să te plimbi cu ea, o poți păstra. Nu mai contează că ai furat mașina”, a afirmat Stelian Ion.
Ultimul caz de plagiat răsunător din România a fost cel al premierului Nicoale Ciucă, fiind al treilea caz din istoria României când un prim-ministru este acuzat de furt intelectual, după Victor Ponta și Mihai Tudose.

Cine a atacat articolul din legea educației
CCR a admis o excepție de neconstituționalitate invocată de fosta judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție Corina Michaela Jîjîie, care a atacat articolul 170, alin. 1, lit. b din Legea Educației.

Fosta judecătoare de la ÎCCJ Corina Michaela Jîjîie este acuzată că a plagiat lucrarea de doctorat și a contestat la Curtea de Apel Ploiești, în contencios administrativ, decizia comisiei Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

În 2018, Emilia Șercan semnala că Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a reclamat la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare șapte persoane sub suspicinea de plagiat.

Printre cei mai cunoscuţi se numărau Daniel Andrei Moldoveanu, fost consilier de stat al președintelui Traian Băsescu și fost șef al Comunității Naționale de Informații, Toma Rus, fost şef al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, și judecătoarea Corina Michaela Jîjîie, fostă șefă a Secției Penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
211 de inginerie la Iași: istoria Universității Tehnice și iubirea pentru lectură, temele centrale ale ceremoniei de deschidere a „Zilelor TUIASI 2024”
15/11/2024 11:29

  Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a sărbătorit miercuri, 13 noiembrie 2024, 211 ani de la momentul in care invătatul Gheorghe Asachi a organizat, la Iasi, primele ...

Academia Română, mai bogată cu  24 milioane de lei
14/11/2024 19:15

Guvernul a suplimentat, joi, bugetul Academiei Romane cu 23,899 milioane lei, credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară a Guvernului pe anul 2024, pentru proiectele gestionate de instituţie in domeniu ...

Când va avea loc simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat
13/11/2024 13:25

 Simularea examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat, sesiunea 2025, organizată de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, se va desfăsura in perioada 11-13 decembrie 2024. La această simulare ...

Decizie CCR: Elevii de la școlile private au dreptul la burse de performanță plătite de Ministerul Educației
08/11/2024 18:52

 Curtea Consitutională a decis, joi, că legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanţă doar elevii inscrişi la scolile de stat este neconstitutională. Ministerul Educatiei a anuntat c ...

Uniforma, prevăzută în regulament, dar nu pentru toți elevii
01/11/2024 14:32

  Prin comparatie, in Iasi, multe scoli au incercat să introducă uniforme obligatorii, insă aplicarea acestor reguli variază de la o scoală la alta. În orice caz, regulamentul nu este la fe ...

Elevii se pregătesc pentru al doilea modul al anului școlar
01/11/2024 10:48

Elevii vor incepe, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, pa ...

Limba română, o nouă disciplină la una dintre cele mai prestigioase universități din lume
30/10/2024 11:45

Limba romană va fi parte, incepand cu acest an universitar, din oferta educatională a Universitătii Cambridge din Marea Britanie. Institutul Limbii Romane anuntă organizarea concursului pentru ocuparea a 4 ...

Burse de 3.700 de lei  pentru masteranzi
29/10/2024 13:45

Cei care aleg să urmeze cursurile licentei didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu de 3.700 de lei, potrivit unui ordin publicat in Monitorul Oficial. De bursa de studiu de 3.700 de lei benefi ...

Generația Emoji, o zi de școală în limbajul micilor pictograme
29/10/2024 13:36

Într-o dimineată ca oricare alta, un grup de tineri din Iasi a lansat o provocare care ar fi putut părea o simplă glumă: o zi intreagă de scoală comunicand doar prin emoji-uri. Ideea s-a născut rap ...

Scandal sexual la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Un profesor a fost plasat sub supravegherea Comisie de Etică
28/10/2024 11:26

Profesorul Andrei Mitrea de la Universitatea de Arhitectură si Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din Bucuresti a fost plasat sub supravegherea Comisiei de Etică a universitătii după acuzatiile aduse ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei