Liceele agricole, susținute cu 10 milioane de lei
Dimensiune font:
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) alocă în acest an 10 milioane de lei pentru susţinerea unui număr de 56 de licee cu profil preponderent agricol.
„MADR se află în plin proces de semnare a contractelor de finanţare pentru investiţii specifice şi asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol. Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanţare, MADR vizează dezvoltarea învăţământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire şi profesionalizare a forţei de muncă din agricultură. Susţinerea financiară, prevăzută în contractul de finanţare, se realizează în baza unui Program anual de investiţii specifice activităţii de învăţământ în domeniul agriculturii", se menţionează în comunicatul ministerului.
Programul de investiţii specifice pentru anul 2020 a fost elaborat în funcţie de necesităţile fiecărui liceu agricol şi aprobat de către MADR, iar finanţarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul MADR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau