'Mica Inchiziție' din România: Menstruația, motivul pentru care 3 eleve cu dizabilități au primit interzis la cursuri în acea perioadă a lunii

25

Dimensiune font:

| 04-04-2024 13:48

Caz halucinant în Oradea! În România educată, trei eleve cu handicap sever ale unei şcoli speciale, nu au mai fost primite la cursuri în perioada menstuaţiei. Motivul deciziei este la fel de halucinant. Consilulul de administraţie al şcolii s-a temut că fetele ar putea îmbolnăvi profesorii şi restul elevilor.

Spre norocul celor trei copile, Inspectoratul Şcolar din Bihor a cerut a hotărârea să fie anulată imediat, pentru că este ilegală.

Un nou început de an şcolar semnifică adesea ocazie de bucurie pentru mii de copii, însă, în centrul pentru educaţie incluzivă din Oradea, unde învaţă peste 300 de elevi cu deficienţe, luna septembrie a venit cu o schimbare cel puţin şocantă.

La intrarea în unitatea şcolară, conducerea instituţiei anunţa că elevele diagnosticate cu deficienţă mentală severă nu vor mai putea intra la orele de curs în perioada menstuaţiei. Deşi decizia viza toate fetele, chiar directoarea a recunoscut că totul ar fi pornit de la un caz izolat.

Motivul acestei decizii este demn de evul mediu

„O situaţie particulară în care o elevă cu deficienţă mintală severă care poartă scutec în permanenţă are obiceiul să-şi introducă mâinile în scutec”, a spus Lăcrămioara Șipos, director școală specială.

Deşi hotărârea nu avea nicio bază legală şi reprezenta un abuz, directoarea unităţii se apără și spune că nu poate fi acuzată de discriminare pentru că „aşa cum ne spune şi numele sunt un centru şcolar de educaţie incluzivă”.

În plus, spune ea, dacă nu ar fi recurs la acest gest, restul elevilor şi personalul unităţii ar fi expuşi la un risc.

„Nu se ştie niciodată deoarece noi nu avem toate diagnosticele, mă rog, de care suferă. Să nu se transmită nişte boli prin acest contact”, susține directoarea, precizând că în ciuda hotărârii adoptate, cele trei eleve vizate au continuat să vină la şcoală.

Culmea este că, părinţii nu au protestat, ci au susţinut această decizie.

Cu toate astea, imediat ce vestea practicilor din centrul pentru educație incluzivă a ajuns şi la Inspectoratul Şcolar General din Bihor, conducerea s-a văzut obligată să anuleze hotărârea.

„Le-am solicitat să reanalizeze şi să îşi revoce acea hotărâre pentru că încălca practic un principiu constituţional”, a declarat Horea Abrudan, inspector general ISJ Bihor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Două adolescente au făcut sex cu 10 ciobani, apoi au cerut ajutor prin 112
21/11/2024 19:52

      Politistii Sectiei 4 Politie Rurală Podu Turcului, sub coordonarea Parchetului de pe langă Judecătoria Podu Turcului, au documentat activitatea infractională a 10 bărbati, cu vars ...

Au început înscrierile la Concursul Cangurașul matematician
21/11/2024 10:48

Asociatia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării in Educatie (IDEE) are plăcerea de a anunta deschiderea inscrierilor pentru cea de-a XX-a editie a Concursului Cangurasul matematician. Destinat elevilor cla ...

În Republica Moldova, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile în timpul lecțiilor
20/11/2024 15:36

În Republica Moldova, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile in timpul lectiilor. Restrictia va fi aplicată după ce Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege ce prevede modificări la C ...

Elevii și studenții români care învață peste hotare  vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci când vor reveni acasă
17/11/2024 15:45

Toţi tinerii romani care studiază in străinătate vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci cand revin acasă, potrivit unui proiect de lege trimis la promulgare după votul din Parlament. Docum ...

Cardurile pentru tichetele de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor începe să fie încărcate luni. La ce pot fi folosite acestea
16/11/2024 18:53

 Cardurile pentru tichetele sociale in valoare de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor incepe să fie incărcate luni, anunţă Ministerul Proiectelor Europene. Tichetele pot ...

211 de inginerie la Iași: istoria Universității Tehnice și iubirea pentru lectură, temele centrale ale ceremoniei de deschidere a „Zilelor TUIASI 2024”
15/11/2024 11:29

  Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a sărbătorit miercuri, 13 noiembrie 2024, 211 ani de la momentul in care invătatul Gheorghe Asachi a organizat, la Iasi, primele ...

Academia Română, mai bogată cu  24 milioane de lei
14/11/2024 19:15

Guvernul a suplimentat, joi, bugetul Academiei Romane cu 23,899 milioane lei, credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară a Guvernului pe anul 2024, pentru proiectele gestionate de instituţie in domeniu ...

Când va avea loc simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat
13/11/2024 13:25

 Simularea examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat, sesiunea 2025, organizată de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, se va desfăsura in perioada 11-13 decembrie 2024. La această simulare ...

Decizie CCR: Elevii de la școlile private au dreptul la burse de performanță plătite de Ministerul Educației
08/11/2024 18:52

 Curtea Consitutională a decis, joi, că legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanţă doar elevii inscrişi la scolile de stat este neconstitutională. Ministerul Educatiei a anuntat c ...

Uniforma, prevăzută în regulament, dar nu pentru toți elevii
01/11/2024 14:32

  Prin comparatie, in Iasi, multe scoli au incercat să introducă uniforme obligatorii, insă aplicarea acestor reguli variază de la o scoală la alta. În orice caz, regulamentul nu este la fe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei