Rata finală de promovare a definitivatului - 76,06%, în creştere după contestaţii
Dimensiune font:
Rata finală de promovare înregistrată la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2021), după soluţionarea contestaţiilor, este 76,06%, în creştere cu 3,16% comparativ cu rezultatele iniţiale – 72,90%, informează miercuri Ministerul Educaţiei.
Rezultatele finale au fost afişate la ora 10,00, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul dedicat.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, după evaluarea contestaţiilor depuse (1.508), 6.032 de candidaţi au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condiţiile în care, după afişarea primelor rezultate, fuseseră declaraţi promovaţi 5.782 de candidaţi.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 8.300 de candidaţi (95,80%). Dintre aceştia, 366 de candidaţi s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidaţi au fost anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate iniţial, în urma soluţionării contestaţiilor 4.186 de candidaţi au obţinut note situate pe segmentul 8 – 10 (4.156 la prima afişare).
Dintre aceştia, 188 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 702 candidaţi cu note între 9,50 şi 9,99.
De asemenea, 3.189 de candidaţi au primit note între 5 şi 7,99 (contestaţiile au generat modificări de note pentru 43 de candidaţi). Cu note sub 5 au încheiat proba 556 de candidaţi.
Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. A
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau