Workshop cu tehnici de învățare rapide și eficiente pentru studenții USV Iași
Dimensiune font:
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, organizează un workshop centrat pe tehnicile de învățare și memorare ce pot fi abordate de către studenți în sesiune și nu numai.
Workshopul cu tema "TEHNICI DE ÎNVĂȚARE RAPIDE ȘI EFICIENTE" va avea loc joi, pe 2 iunie, de la ora 14.00 și va fi coordonat de psihologii din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al USV Iași.
„Toți studenții care se simt copleșiți de volumul mare de informații pe care trebuie să le învețe într-un timp scurt sunt așteptați la eveniment pentru a afla care sunt emoțiile și gândurile care ne autosabotează capacitatea de memorare și învățare. În cadrul acestui workshop, vom exersa împreună câteva metode și tehnici de învățare rapide și eficiente”, a declarat Marinela Tătărășanu, psiholog în cadrul USV Iași.
Conform structurii anului universitar 2021-2022, studenții USV Iași au intrat în sesiune la începutul acestei săptămâni, perioada examenelor finalizându-se pe data de 26 iunie 2022.
Psihologii din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră mai stau la dispoziția tinerilor cu servicii dintre care amintim:
- Consiliere educațională și orientare în carieră în special pentru studenții din anii terminali;
- Tehnici și strategii de învățare adaptate la nevoile proprii la educație, sesiunea de examene și nu numai;
- Plan individualizat de managementul timpului și al sarcinilor/responsabilităților de student;
- Strategii de coping la schimbare, iritabilitate, incertitudine;
- Gestionarea stresului profesional și personal;
- Gestionarea anxietății sau a depresiei;
- Tehnici de adaptare socială și familială;
- Medierea conflictelor (familiale, sociale, intrapersonale) și managementul furiei;
- Combaterea procrastinării (amânării), a dependențelor (alimentare, tutun, etc.).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau