Ion Cristoiu:Să dăm sau să nu dăm ucrainenilor un Sistem Patriot? Politicienii noștri se tem să răspundă direct, cum ar trebui. Se pitesc după CSAT

1. Se face deja o săptămînă de la debutul oficial al campaniei pentru alegerile din 9 iunie 2024. Toți analiștii remarcă mediocritatea de pînă acum a bătăliei electorale.

În campania din 1996 Evenimentul zilei condus de mine și-a făcut un țel din denunțarea a ceea ce întreaga presă numea folosirea mijloacelor murdare de către partide și candidați. Prin asta se înțelegea practicarea loviturilor sub centură, atacul la persoană, punerea la lucru a mercenarilor din presă.

Dacă aș fi în fruntea Evenimentului din 1996 mi-aș da seama că acum, în 2024, nu mai avem obiectul muncii. Cel puțin atît în precampanie, cît și în campanie lipsesc mijloacele murdare. Lipsesc nu pentru că partidele și candidații s-ar fi transformat peste noapte în competitori cinstiți, ci pentru că nu se mai folosește nici un mijloc de bătălie, d-apoi un mijloc murdar. În ediția trecută a comentariului, semnalam mediocritatea din perioada de precampanie. Mai speram ca, deși campania oficială aduce cu sine unele restrîngeri, bătălia politică să devină spectaculoasă o dată cu ziua de 10 mai. După 10 mai 2024, cînd a început oficial campania, bătălia electorală nu numai că nu s-a înviorat, dar mai mult s-a blegit și mai tare. În precampanie s-au permis corturi, bannere, afișe uriașe. În campanie sînt interzise. Ar fi fost normal ca, după 10 mai 2024, competiția să evidențieze lovituri strategice, evenimente de Breaking News, pe care presa să le semnaleze și fără a avea contracte cu partidele și candidații. Aceste elemente care fac sarea și piperul unei campanii lipsesc cel puțin pînă acum. Prezența la emisiunile electorale nu depășește nivelul unei participări de dragul contractului. Competitorii nu par însuflețiți de ambiția de a cîștiga. Acțiunile din teren se păstrează în limitele banalului, făcute și ele ca să nu se spună că partidele și candidații au stat cu brațele încrucișate.

Cum se explică mediocritatea campaniei pentru 9 iunie 2024?

a) Comasarea localelor cu europarlamentarele au împins în plan secund posibilele dezbateri despre relația țării noastre cu Bruxellesul. Singurele care ar fi reușit să anime bătălia electorală. În ultimii ani, această relație a fost subiect de controversă. S-a conturat un curent numit Suveranist, care militează pentru mai multă independență a țării față de birocrația de la Bruxelles, și un curent numit bruxellizant, care pledează pentru ascultarea oarbă a Comisiei Europene. Ar fi fost normal ca aceste două curente să se confrunte spectaculos în perspectiva europarlamentarelor din 9 iunie 2024. Prin comasarea cu localele europarlamentarele au fost scoase din prim plan. Localele presupun un nivel jos de dezbatere. Cu ce să te confrunți la televizor? Cu întrebarea cum să pui țevile de apă sau cum să sapi un șanț? Cele două alegeri presupun campanii total diferite. Din tentativa de a le comasa a ieșit o campanie de tip apă chioară.

b) Partidele sînt interesate de prezidențiale și parlamentare. Campania pentru locale e lăsată pe seama candidaților. Și candidații fac și ei ce pot. Adică aproape nimic.

c) PSD și PNL mizează pe mașinăria de scos oamenii la vot. Orice prezență mai mare decît cea dată de cetățenii dependenți de Putere (bugetarii în primul rînd) riscă să dea peste cap planurile întocmite în birouri. O campanie interesantă înseamnă aducerea la vot și a nehotărîților. Aceștia pot provoca surprize partidelor aflate la putere. O campanie mediocră influențează negativ prezența. PNL și PSD se zbat din răsputeri, așadar, să impună prin toate mijloacele o campanie mediocră, astfel încît la 9 iunie să vină la vot doar cei dependenți de Guvern.

2. La conferința de presă de la Washington din 8 mai 2024, întrebat dacă a discutat cu Joe Biden despre cedarea către Ucraina a unui Sistem Patriot, Klaus Iohannis a răspuns că va aborda această problemă în cadrul unei ședințe CSAT. A trecut o săptămînă de la anunț și CSAT n-a fost convocat. Circulă și zvonul că subiectul va fi abordat abia după scrutinul din 9 iunie 2024.

S-a spus că sistemul Patriot trebuie dat cît mai repede ucrainenilor pentru a face față atacurilor aeriene rusești. Așadar, dacă vorbim de o voință de a-i ajuta pe ucraineni, Klaus Iohannis ar fi trebuit să convoace CSAT imediat după întoarcerea acasă. Cu atît mai mult se impunea asta cu cît premierul Marcel Ciolacu ne asigură că-și va exprima poziția abia la ședința CSAT. Lăsînd la o parte adevărul că premierul României e obligat să-și exprime poziția nu în fața CSAT, ci în fața poporului român, pariul pe ședința CSAT impunea ca organismul să-și fi ținut deja ședința.

De ce se amînă ședința?

Răspunsul e simplu.

Își spune cuvîntul blestematul nărav al românilor de a o scălda. Ar fi fost normal ca Klaus Iohannis să-i spună clar președintelui american că România nu-și poate permite să dea unei alte țări – fie aceasta și Ucraina – nici o unghie dintr-un sistem Patriot, d-apoi ditamai Sistemul. Sistemele Patriot au fost cumpărate de țara noastră pe bani grei, rupți de la gura bugetelor de Sănătate, Educație, Infrastructură, pe motiv că sînt vitale pentru apărarea noastră. Păi dacă sînt vitale cum să ne permitem să dăm unul Ucrainei? Dacă dăm înseamnă că nu sînt vitale. Și dacă nu sînt vitale, de ce le-am mai cumpărat?

Vestea despre disponibilitatea noastră de a dărui Ucrainei un Sistem Patriot a picat cum nu se poate mai rău în atmosfera electorală din România. De doi ani, românii sînt pisați zilnic de către Autorități cu teza pericolului întruchipat de ruși. Vin rușii, mai ales cu dronele! Trebuie să ne pregătim de apărare. Mulți au luat în serios teza. Și atunci, în mod firesc, aceștia se întreabă:

Dacă pericolul e atît de mare, cum să ne permitem a face o breșă în apărarea noastră?

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă sînt conștienți că România nu-și poate permite să renunțe la un Sistem Patriot. N-au avut și n-au curaj să spună americanilor că nu-l dau. Și atunci au apelat la tradiționalul șiretlic românesc:

3. Ministrul militar al Apărării, Serghei Soigu a fost înlocuit cu un civil.

Decizia lui Vladimir Putin e plină de semnificații.

S-a vrut mai întîi să se dea un semnal Occidentului despre disponibilitatea de a negocia. Se știe că militarii se opun prin definiție negocierilor de pace. Un civil pare mai dispus la așa ceva. În plus, noul ministru nu mai are povara războiului dus pînă acum.

În al doilea rînd, și-a spus cuvîntul preocuparea lui Vladimir Putin de a nu cheltui cu invazia mai mult decît e necesar. Cînd vine vorba de efort financiar al statului, militarii nu se uită. Cer bani, cît mai mulți bani, pentru că sînt interesați de cîmpul de luptă și nu de cîmpul vieții cotidiene. Punînd un civil la Apărare și încă un economist, Vladimir Putin caută să asigure un echilibru între cheltuielile Rusiei cu războiul și cheltuielile cu Ucraina. El știe că o țară poate fi înfrîntă și dacă pierde Războiul economic de acasă, chiar dacă-l cîștigă pe cel de pe front.

Ion Cristoiu pentru canal33.ro