Cum face fizioterapie o broască țestoasă cu probleme articulare la umăr
Dimensiune font:
O ţestoasă de la o grădină zoologică din Germania, care suferă de probleme articulare la umăr, urmează un program zilnic de fizioterapie realizat cu ajutorul unui cărucior, informează DPA.
Helmuth, o ţestoasă care cântăreşte peste 100 de kilograme, este aşezată pe un cărucior - o placă prevăzută cu patru roţi - de doi angajaţi pentru a-şi face exerciţiile zilnice, a explicat marţi o purtătoare de cuvânt a grădinii zoologice Zoom Erlebniswelt din oraşul Gelsenkirchen.
Helmuth îşi poate mişca de acum picioarele şi se poate deplasa pe o suprafaţă netedă fără să mai fie nevoit să rămână timp îndelungat în poziţia de repaus din cauza problemelor articulare.
''Se poate vedea că îi place cu adevărat antrenamentul. După ce porneşte, este destul de rapid şi îi place să facă o tură suplimentară'', a mai spus purtătoarea de cuvânt.
Din cauza durerii de la nivelul umărului, animalul nu mai poate să-şi susţină carapacea aşa cum trebuie. Cu ajutorul căruciorului, Helmuth nu mai trebuie să-şi susţină greutatea trupului şi îşi poate exersa în continuare muşchii de la picioare.
Ţestoasa a fost examinată săptămâna trecută cu ajutorul unui tomograf la o clinică veterinară din Telgte, regiunea Munster.
Examinarea cu raze X nu au fost suficientă pentru a ilumina carapacea groasă.
Graţie computerului tomograf, folosit de obicei pentru a examinarea cailor, veterinarii au descoperit modificări la nivelul articulaţiilor umerilor.
Planul de terapie şi de medicaţie, care include sesiuni zilnice de mişcare cu ajutorul căruciorului, a fost conceput cu ajutorul unor experţi în reptile, a anunţat grădina zoologică pe pagina sa de Facebook, ai cărei reprezentanţi speră să poată vedea în curând o îmbunătăţire a sănătăţii ţestoasei Helmuth.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau