De câte panouri fotovoltaice ai nevoie pentru o casă

Dimensiune font:

| 17-11-2022 12:53

În situația în care locuiești la casă, un sistem fotovoltaic poate fi o soluție eficientă pentru producerea de energie electrică necesară consumului uzual. Investiția totală nu este tocmai ieftină, deși ofertele sunt mai numeroase în prezent, însă amortizarea ei se face într-un timp relativ scurt. Desigur, mai poți apela și la programe de tipul „Casa Verde”.

Despre eficiența sistemelor fotovoltaice și numărul de panouri pe care să le cumperi în funcție de nevoile tale detaliem în rândurile de mai jos.

Eficiența sistemelor fotovoltaice
Cum costurile cu energia electrică sunt din ce în ce mai mari, sistemele fotovoltaice devin o soluție smart și ecologică pentru orice casă. Așadar, vei putea să economisești, dar și să fii prietenos cu mediul înconjurător. Totodată, îți vei asigura energia necesară electronicelor și electrocasnicelor.

Sistemele fotovoltaice funcționează la fel de bine și vara, și iarna, în ciuda faptului că mulți încă mai cred că doar vara sunt eficiente. Asta deoarece teoria de la care pleacă este una eronată. Panourile fotovoltaice au nevoie de lumină solară, nu de căldura soarelui. Când nu există lumină solară, într-adevăr eficiența lor este mai scăzută. Problemele legate de sezonul rece se leagă mai degrabă de durata scurtă a zilei, zăpada care blochează accesul la lumină, respectiv mai multe zile la rând fără soare.

Ține cont de clasificarea sistemelor fotovoltaice:
on-grid - înseamnă că livrezi surplusul de energie în rețeaua electrică la care ești conectat, respectiv te alimentezi din rețea atunci când nu ai suficientă energie de la panourile solare instalate;
off-grid (sau independent) - sistemul fotovoltaic nu este conectat la o rețea electrică, iar surplusul de energie îl poți stoca în acumulatori;
hibrid - folosește în regim mixt cele două principii de funcționare menționate mai sus.

Dincolo de panouri, un sistem fotovoltaic mai este format și din alte echipamente și accesorii, precum structura de montare, cabluri solare, contor inteligent, acumulatori pentru stocarea energiei (opțional) sau invertoare pentru panouri fotovoltaice.

De câte panouri fotovoltaice ai nevoie
Necesarul de panouri fotovoltaice pentru o casă se stabilește în funcție de trei factori principali. Prin urmare, trebuie să ții cont de:
Consumul mediu de energie, care se calculează în kWh. Ia în considerare facturile de energie din ultimele 12 luni, având în vedere mai ales lunile de iarnă. Acest calcul simplu te va ajuta să alegi sistemul fotovoltaic care să aibă o putere pe măsura nevoilor tale.
Radiația solară care cade pe panourile fotovoltaice este influențată de poziția geografică, orientarea și montarea acestora. Altfel spus, productivitatea panourilor depinde de expunerea la soare, de aceea este esențială realizarea corectă a montajului. Există și o hartă de radiație solară în România, din care se deduce foarte ușor care sunt regiunile cu potențial.
Suprafața acoperișului este, de asemenea, un criteriu decisiv. După ce afli câți metri pătrați ai disponibili și cunoști mărimea panoului fotovoltaic din fișa tehnică, poți determina numărul de panouri.

Luând în considerare că există sisteme fotovoltaice de 3, 5, 7 sau 10 kWh, facem un exercițiu simplu pentru a ști câte panouri fotovoltaice sunt necesare. Așadar, dacă alegi un sistem fotovoltaic de 3 kWh, cu o putere de ieșire a panoului solar de 450 W, vei avea nevoie de 7 panouri fotovoltaice. Calculul ar fi: 0.450 kW x 7 = 3.15 kWh. Dacă puterea de ieșire a panoului solar este mai mică, de exemplu 260 W, vor fi necesare 12 panouri fotovoltaice.

Îți recomandăm să apelezi la specialiști în domeniu pentru a nu face investiții și experimente care să-ți aducă ineficiență energetică. Până la urmă, scopul tău este să te bucuri de energie și confort la costuri cât mai scăzute. Pentru asta, trebuie să faci alegeri care să se potrivească nevoilor tale de consum, respectiv să deții un sistem fotovoltaic montat corect pe casă sau la sol.
Sursă foto: Pexels

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Top 3 tipuri de mobilă pentru living
29/04/2025 14:42

Top 3 tipuri de mobilă pentru living Dacă vă mutati la casă nouă si vă doriti să o amenajati cat mai modern, atunci aflati că acest articol vă este dedicat. În randurile ce urmează vrem să vă ...

Noutăți impresionante din lumea telefoanelor inteligente pe care trebuie să le cunoști
29/04/2025 12:33

Sursa foto: pexels.com   Într-o lume in continuă schimbare tehnologică, telefoanele inteligente reusesc mereu să fie in centrul atentiei prin inovatiile lor spectaculoase. Fiecare nouă generatie ...

Ghid pas cu pas pentru obținerea unui credit online rapid și ușor
29/04/2025 12:26

Fotografie de RDNE Stock project pe Pexels.com   Creditul online devine solutia ideală pentru multe persoane care au nevoie rapidă de finantare. Dacă te-ai intrebat vreodată cum functionează procesul ...

 Bijuterii atemporale – Modele clasice care nu se demodează niciodată
28/04/2025 16:52

Bijuterii atemporale – Modele clasice care nu se demodează niciodată Într-o lume in care moda se reinventează constant, unele elemente de stil reusesc să rămană neatinse de trecerea timpului. ...

Top 5 echipamente esențiale pentru succesul unui magazin de retail
28/04/2025 11:58

Top 5 echipamente esentiale pentru succesul unui magazin de retail   Într-un magazin de retail, eficienta operatională si satisfactia clientilor sunt esentiale pentru a obtine succesul pe term ...

 Bijuterii atemporale – Modele clasice care nu se demodează niciodată
28/04/2025 10:15

 Bijuterii atemporale – Modele clasice care nu se demodează niciodată Într-o lume in care moda se reinventează constant, unele elemente de stil reusesc să rămană neatinse de trecerea tim ...

Hipnoza, călătoria către sine și puterea vindecării profunde
28/04/2025 09:53

Adesea invăluită in mister, hipnoza incepe să fie tot mai mult recunoscută drept o poartă autentică spre vindecare emotională si transformare personală. Oana Herra, psihoterapeut si hipnoterapeut, expli ...

La 88 de ani, Marina Voica exclude să trăiască într-un azil din România:
28/04/2025 06:01

Cu toate că are 88 de ani si locuieste singură, Marina Voica exclude să-si petreacă ultimii ani din viată la azil, in urma experientelor trăite de alti seniori in majoritatea institutiilor din Romania. Re ...

Ce cumpără nașa pentru mireasă și nașul pentru mire. Cheltuielile pe care nu le-ai pus pe listă
28/04/2025 05:59

Nasii de cununie sunt mai mult decat invitati de onoare la o nuntă. In cultura traditională romanească, ei sunt considerati părintii spirituali ai mirilor si au un rol esential atat in desfăsurarea cununie ...

Se apropie sezonul piscinelor. Clorul folosit la tratarea apei, periculos pentru animale
27/04/2025 20:05

 Zilele devin mai lungi, temperaturile cresc si asta inseamnă că este si perioada perfectă pentru piscină. Totusi, este si momentul in care trebuie să fim foarte atenti la siguranta animalel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei