Doliu la Hollywood. A murit un actor celebru
Dimensiune font:
Doliu la Hollywood, după moartea lui Clarence Williams III, în vârstă de 81 de ani. El a devenit cunoscut de-a lungul carierei pentru rolurile din „The Mod Squad” şi „Purple Rain”. Anunțul dispariției actorului a fost făcut de echipa sa de management, conform jurnaliștilor de la variety.com.
Actorul a fost bolnav de cancer și a murit la data de 4 iunie. Și-a câștigat popularitatea în anul 1968, atunci când a devenit unul dintre starurile show-ului „The Mod Squad”, în care mai jucau şi Peggy Lipton, şi Michael Cole. De asemenea, Clarence Williams III a făcut parte din distribuţia serialului până la finalul acestuia, în anul 1973.
Și-a continuat cariera cu apariții în filme, spectacole de teatru şi diverse programe de televiziune. Actorul a jucat și rolul tatălui personajului lui Prince din „Purple Rain” (1984). A mai avut apariții în serialul de mare succes, „Twin Peaks”, ca agentul FBI Roger Hardy. Acesta a mai colaborat o bună perioadă de timp cu regizorul John Frankenheimer, pentru „52 Pick-Up”, „Against the Wall”, „George Wallace” şi „Reindeer Games”.
Clarence Williams III s-a născut în New York, pe 21 august 1939. El şi-a început cariera în teatru, cu un rol în „Dark of the Moon” (1957), regizat de Vinette Caroll. Ani mai târziu, acesta a jucat alături de Geraldine Page în „The Great Outdoors” pe Broadway.
Apoi, în anul 1965, Williams a primit o nominalizare la premiile Tony şi un premiul Theatre World pentru rolul din „Slow Dance on the Killing Ground”. Williams a mai jucat cu Maggie Smith în „Night and Day” al lui Tom Stoppard şi în „King John” al lui Joseph Papp. În ceea ce privește ascensiunea sa cinematografică, actorul făcut parte din distribuţia unor producţii ca „The General’s Daughter”, „Sugar Hill”, „Half Baked”, „Deep Cover”, „The Legend of 1900” şi „Life”. Mai recent, a jucat în „The Butler” (2013), regizat de Lee Daniels.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau