Procesul în care trupa rock americană Nirvana a fost acuzată de pornografie infantilă a fost respins
Dimensiune font:
Un proces în care trupa rock americană Nirvana a fost acuzată de pornografie infantilă din cauza copertei albumului ''Nevermind'', care conţine o imagine cu un bebeluş dezbrăcat, a fost respins, informează miercuri DPA/TCA.
Avocaţii lui Spencer Elden, care atunci când era bebeluş a apărut pe celebra copertă a albumului din 1991 al formaţiei Nirvana, au ratat săptămâna trecută un termen limită pentru a răspunde unei solicitări depuse recent de formaţie de respingere a acţiunii legale. Prin urmare, cauza a fost respinsă la un tribunal din California, conform revistei SPIN.
Echipa juridică a lui Elden poate depune o altă plângere până pe 13 ianuarie, deoarece procesul a fost respins cu posibilitatea de a depune o nouă plângere.
Procesul a fost intentat iniţial în august, pe motiv că ''distribuirea pe scară largă a pornografiei infantile cu Spencer i-a cauzat acestuia un prejudiciu grav, din punct de vedere fizic, emoţional, al reputaţiei şi financiar''.
De asemenea, potrivit documentelor înaintate tribunalului, nici Elden, care în prezent are 30 de ani, nici tutorii săi legali ''nu au semnat niciodată un consimţământ prin care să autorizeze utilizarea vreunei imagini cu Spencer sau cu înfăţişarea sa şi cu siguranţă nu sub formă unor imagini de pornografie infantilă''.
Echipa juridică a formaţiei Nirvana a solicitat în noiembrie respingerea procesului.
''(Elden) a reconstituit fotografia în schimbul unui comision, de multe ori; şi-a tatuat pe piept titlul albumului...; a apărut într-un talk-show purtând un costum autoparodiant, de culoarea pielii; a scos la vânzare pe eBay copii ale albumului cu autograful său pe copertă; şi a folosit această legătură pentru a încerca să agaţe femei'', a arătat formaţia în solicitare, potrivit BBC.
Avocaţii lui Elden au avut timp până joia trecută să răspundă la solicitarea de respingere a procesului. Nerespectarea termenului a condus la respingerea cauzei.
''Nevermind'' a fost al doilea album de studio lansat de Nirvana, o trupă grunge influentă, din care au făcut parte regretatul solist şi chitarist Kurt Cobain, basistul Krist Novoselic şi bateristul Dave Grohl.
Incluzând hituri precum ''Smells Like Teen Spirit'', ''Come as You Are'' şi ''In Bloom'', albumul a fost adăugat în 2005 de către Biblioteca Congresului American în "Registrul Naţional de Înregistrări", albumul fiind considerat printre cele mai relevante înregistrări ale secolului XX din punct de vedere ''cultural, istoric sau estetic''.
În luna octombrie, Dave Grohl a afirmat că Nirvana ar putea modifica coperta albumului ''Nevermind'' în cazul unor lansări viitoare. ''Am multe idei referitoare la modalitatea prin care am putea modifica acea copertă, dar mai vedem ce se întâmplă'', a declarat toboşarul formaţiei, în vârstă de 52 de ani, pentru publicaţia The Sunday Times. ''O să vă anunţăm. Sunt sigur că vom veni cu idei bune'
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau