Top cinci cursuri de formare profesională de viitor

cursuri-functionari-acreditate_optimized (1)

Dimensiune font:

| 15-06-2022 15:39

Invățarea nu se termină odată cu ultima unitate de învățământ pe care ai absolvit-o, ci, dimpotrivă, aceasta e bine să se întindă de-a lungul întregii vieți profesionale. Mereu vei găsi un curs de formare profesionala acreditat pe care să îl urmezi pentru a dobândi aptitudini utile, dar și calificări.
Anii în care trăim și societatea ne dau posibilitatea de a nu mai rămâne închiși într-un singur loc de muncă pentru toată viața, ci, mai degrabă, să avem parte de mobilitate atât în ceea ce privește locurile de muncă, cât și locațiile în care alegem să lucrăm.
Tocmai de aceea este deosebit de important să învățăm continuu, pentru a nu rata oportunități pe care poate le întâlnim o dată-n viață.
5 cursuri de formare profesională pe care să le urmezi
Indiferent dacă lucrezi în mediul de stat, privat sau dacă îți dorești să devii liber profesionist, alege cel puțin unul dintre cursurile acestea pentru a evolua în carieră și pentru a obține noi cunoștințe, atât în domeniul în care activezi deja, cât și în altele adiacente. Și, cine știe: poate după absolvirea unui asemenea curs îți vei schimba domeniul profesional.
1. Curs Microsoft Excel
Excel este, probabil, cel mai cunoscut program de pe calculator, deoarece nu credem că există persoană pe lumea asta care să nu fi lucrat cel puțin o dată-n viață cu el.
Însă acesta este mai mult decât un tabel care face calcule la nevoie și în care poți să pui filtre pentru a vedea doar o anumită parte din informații.
Nu vom da noi mai multe detalii, lăsăm experții să te introducă în această lume și să te ajute să îi deslușești misterele. Ce îți putem spune cu certitudine este că Excel ascunde un întreg univers de posibilități care îți vor veni în ajutor, indiferent de domeniul în care activezi.
2. Curs de inspector de resurse umane
Orice companie din România și nu numai are nevoie de un inspector de resurse umane sau HR. Acesta are o mulțime de responsabilități, ocupându-se de: recrutarea personalului; includerea noilor angajați în comunitatea deja formată;plata salariilor și evidența concediilor; procesul de exit al angajaților care decid să ia o altă cale în carieră.


Există, de asemenea, și programe speciale pe care persoanele din departamentul de resurse umane le folosesc și este deosebit de important să știi cum să lucrezi cu acestea, dacă activezi în domeniu, sau într-unul conex.
Un curs de resurse umane te va ajuta atât să cunoști mai bine legislația în vigoare și cum să te comporți cu restul colegilor.
3. Curs de design
Dacă lucrezi în domeniul comunicării, mai ales, ai nevoie de un curs de design pentru a înțelege principiile după care se ghidează colegii tăi din departamentul creativ sau chiar să înveți tu să faci vizualuri atunci când ai nevoie de ele pe repede-nainte.
Partea creativă are nevoie și de educație pe lângă talent, mai ales că trendurile se schimbă an de an sau și mai repede și trebuie să ții mereu cont de acestea dacă îți dorești să ieși în evidență într-un sens bun.
4. Curs manager de proiect
A fi manager de proiect îți deschide o mulțime de oportunități atât în mediul de stat, cât și în cel privat.
Principiile după care se ghidează acest job sunt aceleași, diferă doar domeniul în care ele sunt aplicate.
Un curs de manager de proiect îți va deschide multe uși și îți va da posibilitatea să descoperi domenii fascinante și, cine știe unde vei putea ajunge în carieră după ce îl urmezi.
5. Curs responsabil cu protecția datelor personale
În România, ca și în alte state ale Uniunii Europene, acum câțiva ani, s-a dat o lege care are grijă ca datele personale ale celor care îți sunt angajați, s-au înscris în baza ta de date sau au interacționat cu tine în vreun fel, să fie bine protejate și folosite doar în scopurile în care acești au fost anunțați că vor fi utilizate.
Unele companii țin cont de aceasta, altele mai puțin, acestea din urmă riscând amenzi usturătoare.
Tu poți să vii în ajutorul celor implicați și să îi faci conștienți de riscurile la care pot fi supuși dacă nu țin cont de acestea.
Investește în educația ta continuă și vei vedea cât de bine îți va prinde acest lucru atât din punct de vedere profesional, cât și personal!
Atunci când simți că te-ai poticnit la locul de muncă sau când îți dorești o schimbare, cursurile acreditate vor veni în ajutorul tău și te vor ajuta să evoluezi.
Credite foto: unsplash.com

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Sindromul impostorului.Umbra succesului care apasă pe umerii multora
23/11/2024 15:06

Într-o sală de conferinte elegantă dintr-un hotel central, Claudia priveste zambind inspre cei peste o sută de oameni care o ascultă fascinati. Este specialistă in tehnologie, invitată să sustin ...

Slugărnicia - Umbra docilității și a interesului personal
23/11/2024 14:04

Într-un colt de cafenea linistit, un angajat povesteste cu jumătate de zambet si o doză de frustrare ascunsă despre colegul care, cu o elegantă calculată, face reverente invizibile sefului de fiecare ...

Procrastinarea sau arta subtilă de a amâna viața
22/11/2024 12:39

Într-o dimineată linistită de marti, Andrei priveste absent ecranul laptopului său. Deadline-ul pentru un raport important este doar la cateva ore distantă, dar browserul său este deschis la un video ...

 Umbrele motivației pierdute. Când visele devin fragmente
22/11/2024 12:19

Într-un apartament mic, intr-un colt al orasului, Andreea isi priveste cana de cafea goală. Nu stie cand a răcit. Poate e de dimineată. Poate de ieri. În jurul ei, lucrurile par inghetate in timp ...

Persoanele care dețin termometre cu mercur riscă închisoarea
21/11/2024 19:16

 Dacă detii un termometru cu mercur, risti să te confrunti cu dosar penal. Conform articolului 359 din Codul Penal, simpla detinere a unui astfel de termometru constituie infractiune. Persoanele surprins ...

Hygge la bloc. Apartamente transformate în oaze de confort urban
21/11/2024 16:12

Într-un timp in care totul se miscă rapid, ideea de a crea un spatiu care incetineste ritmul vietii a castigat popularitate inclusiv printre ieseni. Blocurile standard de apartamente, candva criticate pe ...

Economia dietelor nesănătoase. Costurile ascunse ale alimentației procesate și fast-food
21/11/2024 15:56

Un hamburger suculent sau o portie de cartofi prăjiti, cumpărate in cateva minute si consumate pe fugă, par solutii rapide pentru mesele zilnice. Dar ce se ascunde dincolo de ambalajele colorate si sloganuri ...

Cuptorul de pizza de grădină: ce modele sunt cele mai populare și cum să-l folosești
21/11/2024 14:59

 Un cuptor de pizza de grădină este visul oricărui iubitor de preparate italiene autentice. Dacă iti place să organizezi seri in aer liber cu prietenii sau familia, gătitul in grădină poate deveni ...

Cum ne influențează culorile percepția și comportamentul?
21/11/2024 12:11

Cum ne influentează culorile perceptia si comportamentul? Culorile au un impact profund asupra perceptiei si psihicului uman. Fiecare culoare evocă emotii specifice si poate chiar să influenteze semnifica ...

Sărbătorile de iarnă cu alți ochi. Povești din copilărie privite cu ochii adultului
21/11/2024 10:45

Sărbătorile de iarnă cu alti ochi. Povesti din copilărie privite cu ochii adultului Tin minte si acum cat asteptam să vină iarna. În niciun caz pentru dorinta de a simti frigul, ci cel mai mult pen ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei