Medici din Iaşi şi din SUA au stat mai bine de 10 ore în sala de operaţii de la IRO

1IRO1

Dimensiune font:

| 15-05-2024 12:33

Ei au făcut o reconstrucţie mamară unei femei în vârstă de 38 de ani, căreia iniţial i-a fost extirpat un sân din cauza unei maladii foarte grave, cancerul. Pentru reconstrucţia de sân, medicii ieşeni au folosit o tehnică inovativă, învăţată de la colegii lor de peste Ocean, care în aceste zile se află în vizită la IRO.

Intervenţia chirurgicală a durat 10 ore, dar peste o săptămână femeia va fi externată, urmând ca în două săptămâni să îşi reia rutina zilnică de până acum. „A trebuit să facem o reconstrucţie mamară. De obicei se refăcea doar sânul, dar doamna profesor Andrea Moreira ne-a învăţat să conectăm şi nervii, nu numai vasele. Ne-a adus perspectiva feminină. Este mai bine pentru paciente”, a declarat presei prof.univ.dr Dragoş Pieptu.

O a doua particularitate a acestei intervenţii constă în faptul că medicii au realizat un sân mult mai mare. „Pacienta şi-a dorit un sân mai mare. În mod normal folosim la reconstrucţie jumătate din pielea de pe burtă. La pacienta respectivă am folosit toată pielea de pe burtă. Practic, cantitate dublă de piele şi grăsime. Din acest punct de vedere este o premieră medicală", a declarat prof. dr. univ. Dragoş Pieptu. Este bine de ştiut că la IRO Iaşi astfel de intervenţii de reconstrucţie a sânilor se pot face gratuit, iar protezele sunt şi ele gratuite. În străinătate, reconstrucţia unui sân costă între 10.000 şi 50.000 de euro. „Este important să educăm populaţia, în special femeile, să ştie că reconstrucţia mamară este o opţiune pentru ele. Bineînţeles, dacă îşi doresc acest lucru. Am colaborat foarte bine cu medicii de la IRO Iaşi, am împărtăşit din experienţa noastră, spitalul are resurse, şi ar fi bine ca tot mai multe persoane să aibă acces la aceste proceduri”, a spus dr. Andrea Moreira, director de inovaţii şi profesor asociat la University of Pittsburgh.

 

De un deceniu există o bună colaborare cu specialişti americani, care vin la Iaşi pentru a efectua împreună intervenţii chirurgicale complexe şi de reconstrucţie. Puntea de legătură a fost făcută de Daniel Murariu, un medic din SUA dar care este de origine română.

 

Medici şi profesori din toată America vin la noi în fiecare an. Proiectul este început de dr Daniel Murariu, care la acea vreme era rezident la chirurgie plastică iar acum este specialist. El a adus la noi medici din Universitatea din Virginia, de la MD Andreson din Houston. Este o colaborare atât de strânsă încât unii dintre ei au venit pentru a şasea oară, alţii vin chiar şi de două ori pe an în acest spital. E o colaborare foarte plăcută şi am dezvoltat o prietenie foarte bună. Lumea consideră chirurgia o chestiune de manualitate. Nu e doar atât. Discutăm cazurile, colaborăm la concepţia variantelor şi tehnicilor pe care să le folosim în timpul operaţiei”, a declarat dr Dragoş Pieptu.

De fiecare dată când revin la Iaşi, medicii americani spun că se bucură pe deplin de ospitalitatea românească, dar şi de faptul că pot împărtăşi din vasta lor experienţă. „De obicei venim o dată sau de două ori pe an la Iaşi şi la Bucureşti, mai mult pe chirurgie plastică, pentru cazuri mai complexe. Aducem specialişti pe diferite subspecialităţi în chirurgia plastică pentru a arăta tehnici care sunt mai noi care să poată fi implementate şi în România. Prin colaborările noastre ne dorim rezolvarea cazurilor complexe, pentru ca mai apoi să nu mai fie nevoie de noi, de transferul pacienţilor în clinici din străinătate”, a spus dr Daniel Morariu, medic în Hawai. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Accident grav cu 4 răniţi în Blândești, județul Botoșani. Victimele au ajuns la spital, după ce două maşini s-au ciocnit
28/09/2024 10:16

Patru persoane, cu varste intre 59 si 66 de ani, au ajuns la spital in urma unui accident rutier ce s-a produs sambătă dimineată, in localitatea Blandesti, judetul Botosani. In accident au fost implicate dou ...

„Studenții” de la „U” Cluj intră azi în examen, în dealul Copoului!
28/09/2024 01:01

* Poli Iasi si „U” Cluj se intalnesc, in această după-amiază, de la ora 16,45, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, intr-un meci din cadrul etapei a 11-a a SuperLigii la fotbal Universi ...

În arestul preventiv, după ce a smuls două lănţişoare din aur
27/09/2024 08:45

Marian C. stă deja de două luni in arestul preventiv şi va rămane după gratii cel puţin pană la terminarea procesului in care este judecat pentru talhărie. Tanărul a operat pe timp de zi, fără nicio ...

O sută de specialiști în neuroștiințe și-au dat întâlnire la Iași
27/09/2024 08:30

Personalităţi din domeniul neuroştiinţelor se intalnesc la Iaşi, in perioada 9-12 octombrie, cand este organizată a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din Romania. 100 de speak ...

Un tâlhar scandalagiu se plânge că are rău de înălţime
27/09/2024 08:15

 * condamnat cu suspendare, el trebuie să presteze muncă neremunerată in folosul comunităţii * nu vrea şi a invocat faptul că ar fi inapt pentru efort * magistraţii nu l-au crezut Vasile N. din Mi ...

Un fost pacient de la Grajduri a răpit un copil şi l-a violat pe malul Bahluiului
27/09/2024 08:10

* victima are doar şapte ani, n-a putut da prea multe amănunte * infractorul a fost identificat după imaginile camerelor de supraveghere a Biroului Management Trafic Recidivist, Petru L. a stat caţiva ani ...

Tentativă de jaf la o bancă din Iași
27/09/2024 08:08

În seara de 26.09.2024, in jurul orei 18.05, politistii din Iasi au fost sesizati prin apel 112 de către sediul central al unei unităti bancare, despre faptul că, la ora 17:20, intr-o sucursală din mu ...

Crește infracţionalitatea la graniţa de Est!
27/09/2024 08:03

* poliţiştii de frontieră din Iasi au intocmit, de la inceputul anului, 48 de dosare penale, dublu faţă de anul trecut, pentru infracţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat şi un dosar penal pentr ...

Hoții de lemne prind curaj. Justiția n-are chef de ei!
26/09/2024 23:08

* chiar dacă sunt prinşi in flagrant, hotii nu riscă mare lucru * din cele 38 dosare aflate in acest an pe rolul instanţelor din judeţ, in unul singur s-au pronunţat condamnări, şi acestea cu suspendare ...

„La o bere cu un cercetător”. UAIC își mută laboratoarele la Palas
26/09/2024 20:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) ii invită pe ieseni să exploreze fascinanta lume a ştiinţei la cea de-a 12-a ediţie a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”. E ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei