România se îndatorează din ce în ce mai mult

1analiza

Dimensiune font:

| 24-09-2024 19:31

Pentru a putea susține super-ofertele electorale, guvernul îndatorează tot mai mult România și o pune într-o poziție delicată față de marile agenții de rating, ceea ce ar putea majora costurile împrumuturilor.

Statul a început să se împrumute pe scadența mai îndepărtate, pentru a reduce astfel presiunea în cazul plății dobânzilor, în condițiile în care de la începutul acestui an suma atrasă depășește 168 miliarde lei.

Joia trecută, Finanțele au atras 599 milioane lei cu scadența aprilie 2035, față de o valoare programată de 200 milioane lei, pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 6,79%.

Luni, Trezoreria s-a împrumutat cu 667 milioane lei, printr-o licitație de titluri de stat care a avut o valoare programată de 500 milioane lei. Obligațiunile sunt scadente în aprilie 2031 iar Finanțele vor plăti o dobândă medie anuală de 6,64%.

Aceste sume sunt mici dacă avem în vedere că joia trecută, România s-a împrumutat de pe piețele externe aproape 5 miliarde de euro, printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența la 7 ani în euro, 20 de ani în euro, respectiv 7 ani în dolari.

Totodată, Ministerul de Finanțe se pregătește să lanseze, în curând, pe piața japoneză emisiuni de tip Samurai cu scadențele la 3 ani, 5 ani, 7 ani, 10 ani, 15 ani și 20 ani.

Lichiditatea excesivă din piața monetară a redus sau chiar a anulat operațiunile interbancare. Așa s-a întâmplat luni, când, conform BNR, „nu s-au înregistrat tranzacții. În consecință, indicele zilnic (ROBOR) nu va fi calculat pentru ziua respectivă”.

Aceeași evoluție se înregistra și marți, iar indicii ROBOR se situau luni la valori apropiate de cele din mai 2022. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%.

Cotațiile din piața valutară au crescut la 4,974 – 4,976 lei, ceea ce a ridicat media monedei unice de la 4,9741 la 4,9757 lei, una din cele mai consistente aprecieri din ultimele luni.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1103 – 1,1146 dolari iar media monedei americane a scăzut de la 4,9783 la 4,9683 lei.

Lira sterlină a depășit pragul de 1,20 euro iar media ei a urcat de la 5,9502 la 5,9772 lei. Cursul francului elvețian a crescut la 5,2667 lei.

Septembrie a devenit luna recordurilor pentru metalul galben. Marți, prețul gramului de aur a crescut la 377,8501 lei, al patrulea maxim consecutiv, după ce uncia a urcat până la 2.640 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 394,91 forinți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a întărit la 4,2668 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa între 62.746 și 63.933 dolari, iar ethereum fluctua în culoarul 2.611 – 2.666 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:03

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Comunicat de presă demarare proiect “ PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUM PROPRIU, UAT CRISTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI”
15/01/2025 11:00

 Comunicat de presă demarare proiect “ PARC FOTOVOLTAIC PENTRU CONSUM PROPRIU, UAT CRISTESTI, JUDETUL IASI”

Tanczos Barna: „În decembrie s-a stabilit că salariile şi PENSIILE în 2025 nu se indexează. Premierul caută soluţii în continuare pentru pensionari”
15/01/2025 09:27

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat marţi, despre o posibilă indexare a pensiilor in septembrie, aşa cum afirmase premierul Marcel Ciolacu, că in decembrie s-a stabilit că salariile şi pensii ...

 COMUNICAT DE PRESĂ. Comuna Victoria, județul Iași, demarează proiectul ,,Înființare parc fotovoltaic în comuna Victoria, județul Iași
15/01/2025 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ. Comuna Victoria, judetul Iasi, demarează proiectul ,,Înfiintare parc fotovoltaic in comuna Victoria, judetul Iasi"  

După 1 aprilie, facturile la energie electrică vor fi de 13 ori mai mari!
15/01/2025 08:35

* „ANRE nu doar că nu face ceea ce ar trebui să facă o astfel de Autoritate din Energie, in perspectiva reliberalizării pietei de energie, dar pe platforma acesteia se găsesc oferte bune, dar care au ...

BNR nu are motive să scadă rata de referință
14/01/2025 21:38

Miercurea aceasta, urmează să se desfăsoare prima sedintă de politică monetară a BNR. În piată nu se asteaptă o modificare a ratei de referintă la 6,5% si a celei pentru facilitatea de depozit la ...

Trei proiecte din Iași, pe lista scurtă a CNI pentru finanțare în 2025
14/01/2025 18:49

 Compania Natională de Investitii (CNI) va finanta proiecte in anul 2025 in baza unor criterii de prioritizare a investitiilor, criterii care vor fi aprobate prin hotărare de guvern. ...

De ce acte ai nevoie pentru a îți recompartimenta apartamentul?
14/01/2025 18:43

 Probabil cu totii visăm să locuim intr-un apartament pe care să-l putem personaliza după propriile gusturi. Recompartimentarea unei locuinte reprezintă o modalitate excelentă de a optimiza spatiul p ...

 Falimentul Euroins schimbă din nou regulile jocului în asigurări
14/01/2025 15:14

Autoritatea europeană de supraveghere pentru asigurări si pensii (EIOPA) a recomandat FSC - agentia bulgară de supraveghere financiară, să isi schimbe normele, in urma falimentului Euroins. Potrivit unui ...

Bugetarii câștigă o nouă zi liberă. Minivacanță de 1 Mai, prelungită până pe 4 mai
14/01/2025 14:20

Guvernul a decis să acorde o nouă zi liberă pentru angajatii din sistemul bugetar, astfel incat acestia să se bucure de o minivacantă prelungită in perioada 1-4 mai 2025. Potrivit Hotărarii nr. 2 din 10 ...

Angajații din IT, în fața unor mari schimbări pe piață. Sectorul tehnologic a intrat într-un iureș al concedierilor
14/01/2025 13:28

Sectorul tehnologiei informatiilor si al comunicatiilor este renumit pentru cele mai mari salarii medii din Romania. După ani consecutivi de cresteri si de extindere a numărului de angajati, 2023 si 2024 au a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei