17 iulie, ziua în care ni se redefinește destinul
Dimensiune font:
Ziua de 17 Iulie 2023 este una dintre cele mai importante date din acest an din punct de vedere astrologic. Nodurile Lunare își schimbă semnele. Nodul Nord denumit și Destin părăsește semnul Taur și se mută în Berbec iar Nodul Sud denumit Karma se mută din Scorpion în Balanță.
Când Nodurile Lunare își schimbă semnele, în viețile noastre apar schimbări fundamentale. Practic, se schimbă complet macazul atunci când Destinul trece dintr-un semn în altul. Când vorbim de Destin trebuie să fim conștienți că se schimbă prioritățile, se schimbă locul din care și spre care privim viața.
Până în 17 Iulie, cu Nodurile Lunare în Taur și Scorpion, am avut niște teme foarte clare asupra cărora să ne concentrăm, ca de exemplu: relația cu banii, relația cu darurile, talentele și abilitățile noastre personale. În ultimul an și jumătate cu toții am fost invitați să ne uităm la ce suntem buni, la ce ne place să facem, ce are valoare pentru noi, ce este relevant pentru noi sau cum putem aduce abundenta în viața noastră prin abilitățile de care dispunem.
Relația cu banii a fost de asemenea o temă importantă, cât timp Nodurile Lunare au fost în Taur și Scorpion. Ce înseamnă banii pentru fiecare dintre noi? Cum putem avea confort și siguranță financiară punându-ne la treabă talentele și abilitățile personale? Cum ne repoziționăm vizavi de credințele noastre personale în raport cu banii pentru a avea mai multă ușurință în procesul de manifestare?
Când vorbim despre aceste două semne, Taur și Scorpion, în mod automat ne gândim la tot ceea ce înseamnă ideea de atașament. În acest ultim an și jumătate am fost forțați să ne uităm unde anume în viețile noastre am creat relații de dependență, fie că noi am fost dependenți de cineva sau ceva, fie că alții au fost dependenți de noi și noi am întreținut într-un fel sau altul aceste dinamici.
Renunțarea la dependențe
În momentul în care Nodul Nord - Destinul iese din Taur și Nodul Sud - Karma, iese din Scorpion foarte mulți dintre noi vor trage linie și vor încheia unele etape. Este posibil ca această încheiere să ne afecteze în situația în care avem anumite dependențe de alți oameni.
Dacă am așteptat de la ceilalți să ne ofere ceva, să ne facă fericiți să ne furnizeze anumite lucruri sau să ne satisfacă anumite nevoi, în spate s-a aflat o dependență care ne-a creat o zonă de confort, din care ne este dificil să ieșim. Chiar dacă este vorba despre dependențele noastre de alții sau ale altora de noi, acestea s-au creat ca urmare a unor tipare mai vechi.
Este important să ne uităm și de ce s-a creat acel tipar ca să înțelegem, nu doar să rupem tiparul. Va trebui să privim cu atenție la tot ce ne-a ajutat, la toate lecțiile care au venit o dată cu dependențele, pentru a avea claritate.
Acolo unde vorbim de dependența de părinți, întâlnim acei adulți care rămân agățați într-o anumită formă de părinții lor. Părinții le mai fac mâncare, le mai spală, le mai repară prin casă și așa mai departe. Practic, prin această formă de atașament, părinții își țin copiii mici, ca și cum nu le permit să crească, să fie autonomi, pentru că încearcă să-și trăiască viețile prin intermediul acestora. Iar copiii nu-și pot trăi viețile în calitate de adulți.
Axa Destinului este și despre renunțarea la atașamente și despre dependențele de orice fel. Această încheiere a tranzitului Nodurilor Lunare prin Taur și Scorpion va veni cu niște închideri ale unor robinete de resurse, ca si cum "promotia a luat sfarsit", iar aceste experiente pot fi dureroase și usturătoare, însă vor aduce și foarte multă împuternicire. Unii oameni vor fi forțați să devină autonomi.
Practic, atât cel dependent cât și persoana față de care se manifestă dependența celuilalt, își recapătă puterea personală, fiecare se învrednicește să se descurce singur. Vorbim despre asumarea puterii personale, despre câștigarea autonomiei și chiar dacă la început poate părea greu, e important să trecem prin asta și intrăm într-o altă etapă.
Asumarea propriei identități și a individualității
Destinul în Berbec, de fapt, ne învață lecția asumării individualității. Cine sunt eu fără voi? Cine sunt eu în lumea asta, dacă nimeni dintre cei care mă susțin nu ar mai fi? Cum vreau eu să-mi trăiesc viața? Cum pot eu să-mi asum curajul de a face ce e nevoie să fac?
Cu toții știm ce ar trebui să facem, care sunt alegerile pe care ar trebui să le facem, ce este sănătos pentru noi, care e următorul pas si tot așa. Știm toate aceste lucruri la nivel interior. Până acum ne-a fost mai greu să ne asumăm acest curaj de a face pașii necesari.
De acum înainte, avem un an și jumate la dispoziție, să ne uităm la identitatea noastră, la cum este conturată individualitatea noastră. Dacă unii dintre noi au anumite goluri de dezvoltare din perioada copilăriei, este posibil să nu aibă foarte bine conturată această individualitate rămânând astfel blocați în anumite etape de crestere.
Nodul Nord în Berbec ne vorbește despre o lecție a încrederii în sine. Este vorba despre alegerile noastre personale, despre asumarea responsabilității propriei vieți, despre deciziile pe care le luăm, fie că ceilalți ne aprobă și ne susțin sau nu. Berbecul este despre a ne lua ceea ce ne dorim de la viață.
Lecții karmice în relații
De cealaltă parte, Nodul Sud în Balanță ne aduce lecția încheierii. Lecțiile karmice aduse de acest tranzit vor fi legate de relații de căsătorie, de relații profesionale, parteneriate, asocieri și tot ceea ce înseamnă pentru noi colaborarea cu ceilalți. Într-un fel sau altul, Nodul Sud în Balanță ne va aduce niște lecții legate de modul în care relaționăm, ne va arăta care sunt lecțiile pe care le-am învățat până acum din anumite experiențe relaționale.
Va trebui să fim atenți la cum putem armoniza aceste două energii. Berbecul reprezintă principiul lui “Eu sunt” în timp ce Balanța reprezintă principiul lui “Noi”. Cumva, în perioada tranzitului Axei Destinului prin cele două semne, va trebui să lucrăm asupra ideii de cooperare în relații. Cum putem acționa cu curaj, astfel încât, să nu mai apară dependența de ceilalți care ne împiedică să fim noi înșine. Avem nevoie să știm cine suntem noi cu adevărat, dincolo de relațiile noastre, păstrând în acelasi timp termenii unei cooperări constructive și armonioase.
Curaj, încredere și salturi mari
Tranzitul Nodului Nord în Berbec și al Nodului Sud în Balanță este și despre curaj, despre încredere în sine, despre salturi puternice pe care va trebui să le facem în viețile noastre. Avem un an și jumătate la dispoziție să ne restaurăm încrederea în noi, să ne conturăm individualitatea, să ne recăpătăm integritatea.
Nodurile Lunare ajung în aceste semne o dată la 18 ani, așa că ar trebui să profităm din plin de acest tranzit. Este posibil ca unele alegeri pe care le facem acum dă aibă legătură cu unele evenimente de acum 9 ani, când Nodurile Lunare au fost pe aceeași axă dar în poziții inversate.
Aruncați o privire către evenimentele din viețile voastre de acum 9 ani, sau chiar de acum 18 ani și vedeți dacă punctul în care vă aflați acum în viața voastră are cumva legătură și cu decizii pe care le-ați luat atunci.
Tranzitul Nodurilor Lunare ne va pune la dispoziție o perioadă de 18 luni, în care să găsim o cale de mijloc între propria identitate și individualitate (semnul Berbec) și relațiile cu ceilalți (semnul Balanță).
Sursa www.astrocafe.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau