Despre Biserică și denigrarea ierarhilor

Sunt câteva merite incontestabile ale IPS Teodosie, iar unul dintre acestea este faptul că a fost cea mai vie prezență mărturisitoare în timpul pandemiei.

Când efectiv bisericile era ținute închise de guvernanți, când urechile erau astupate pe plan politic la cel mai înalt nivel, în ciuda memoriilor succesive, patru la număr, în care se demonstra discriminarea bisericii față de alte instituții, malluri, supermarketuri, etc , ei bine, în acest context slujirea sa, mărturisirea în fața Catedralei din Tomis, pelerinajul de ziua Sfântului Andrei au dat curaj multor preoți și credincioși de a îi urma exemplul.

A fost o nesupunere civică ce a repus graniță Cezarului, arătând până unde mergem în a asculta de cuvântul lui: schimbăm rânduiala Liturghiei, nu mai slujim Învierea, nu ne mai împărtășim?

Faptul că se va reactiva sau nu mitropolia Tomisului ține de Sfântul Sinod, cert este că aici au existat mitropoliți încă din primele secole ale Imperiului Roman de Răsărit -Bizantin și mă gândesc la mitropolitul Marcus (anul 325) sau Teotim (anul 390). Dacă este sau nu momentul Sfântul Sinod va decide.

Problema reală însă este fenomenul de „cancel culture”, din păcate răspândit chiar printre creștini. Nu cred că ar trebui noi ca mireni să ne raportăm la ierarhi într-o manieră inchizitorie, juridică, progresistă. Nu îți judeci părinții în public, dimpotrivă, îi aperi, faci scut în fața lor când sunt atacați, este atitudinea firescă a unei comunități. Până și unii comuniști se sfiau în fața ierarhilor, o sfială deprinsă de la bătrânii lor care încă se rugau acasă.

Dacă ne dorim o schimbare în bine, aceasta nu poate fi decât pe cale spirituală, pacea este cea care ar trebui să primeze.