Lumina, simbolul profund de comuniune cu Divinitatea

Unul dintre simbolurile cele mai importante ale Ortodoxiei, ca de altfel al multor religii, este Lumina, înțeleasă în mai multe moduri, cu implicații profunde în credința și ritualurile religioase. Purtată de lumânări, ea aduce în prim-plan ideea purității, iluminării și comunicării cu Divinitatea.

Despre Lumină s-a vorbit mereu foarte frumos și mai toate popoarele au venerat-o. Cultul zeilor-soare este esențial în viața popoarelor antice orientale și nu doar. Zeul egiptean Ra, semiticul Bel, iranianul Ahura-Mazda, olimpianul Zeus, zeița Isis, Cibele și zeul Mithra sau dacicul Zamolxe - sunt doar zeitățile principale din panteonul bogat al cultului solar antic. Platon socotește binele suprem a fi Lumina, iar în textele gnostice simbolizează sferele cosmice superioare, unde trebuie să ajungă sufletul purificat și inițiat. Lumina este cea mai subtila dintre substanțe și se unește atât de intim cu celelalte elemente ale lumii încât prezența ei este evidentă pretutindeni. Mireasma plăcută a florilor și coloritul lor nesfârșit, aroma fructelor și dulceața lor sunt rezultate ale întâlnirii dintre lumină și celelalte elemente terestre. Pentru lumea fizică, lumina este condiția vieții, dovadă că lumânările se aprind în timpul tuturor slujbe religioase. Momentul aprinderii lumânării este unul ritualic - omul se roagă lui Dumnezeu, îi mulțumește și exprimă credința sa. Lumânările sunt mijloace de legătură între om și Dumnezeu, simbolizând lumina divină. În spiritualitatea și cultul ortodox, semnifică întâlnirea credinciosului cu Dumnezeu în lumina, când acesta a făcut eforturi de a se curăța de patimi. Lumina este un simbol profund de speranță, puritate, și comuniune cu divinitatea.

Maura ANGHEL