Papa Francisc a fost operat de hernie abdominală
Dimensiune font:
Papa Francisc a petrecut o noapte "liniştită" în spitalul Gemelli din Roma după intervenţia chirurgicală la care a fost supus miercuri, a indicat Vaticanul joi, relatează Reuters şi AFP.
"Noaptea a decurs bine, mai multe informaţii (vor urma) la sfârşitul dimineţii", a indicat serviciul de presă al Sfântului Scaun într-un scurt comunicat emis joi dimineaţă.
Papa Francisc a suferit miercuri o intervenţie chirurgicală, care "a durat trei ore şi s-a desfăşurat fără complicaţii", a precizat Vaticanul într-un comunicat emis miercuri seară.
După ce a prezidat ca în fiecare săptămână audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru şi a salutat mulţimea de credincioşi la bordul Papamobilului său, liderul de la Vatican a fost condus miercuri sub escorta Poliţiei la spitalul Gemelli, situat în nord-vestul capitalei italiene.
Intervenţia chirurgicală a constat într-o laparotomie (incizie în abdomen) şi plasarea unei proteze, din cauza unei hernii abdominale.
Medicul chirurg responsabil de intervenţie Sergio Alfieri a declarat jurnaliştilor, miercuri, după operaţie, că papa Francisc se simţea bine. "Sfântul părinte se simte bine. Este treaz, alert şi glumea din nou acum zece minute", a spus el.
Doctorul a precizat că papa a tolerat bine cele două anestezice, în contextul în care în urmă cu aproape doi ani suveranul pontif a avut probleme după o anestezie.
Alfieri le-a spus jurnaliştilor că papa Francisc va trebui probabil să rămână în spital timp de cinci până la şapte zile pentru a fi ţinut sub observaţie şi pentru recuperare. Medicul a precizat că odată ce se va simţi în stare, papa îşi va putea relua atribuţiile, însă va trebui să evite să ridice obiecte grele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau