Preoți din Botosani anchetați că gonesc persoanele imunizate din biserică și că smulg masca enoriașilor
Dimensiune font:
Ancheta a pornit după ce mai mulți locuitori din județ s-au plâns de comportamentul pe care l-ar fi avut preoții în raport cu respectarea măsurilor de prevenție, potrivit Digi24.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică a precizat că a primit pe adresa instituţiei mai multe reclamaţii de la enoriaşii din judeţ scandalizaţi că preoţii din două localităţi smulg măştile celor prezenţi la slujbă în biserică. În plus, este reclamat faptul că cei vaccinaţi sunt daţi afară din biserică.
„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni”, a declarat Monica Adăscăliţei, directorul DSP pentru sursa citată.
De asemenea, prefectul din Botoșani, Dan Nechifor, susține că a auzit de acest fenomen și că ”este cunoscut”.
Patriarhia Română, la rândul său a precizat că va fi deschisă o anchetă pentru a verifica aceste reclamaţii ale enoriaşilor. „Arhiepiscopia de care aparţin aceşti preoţi va investiga in mod sigur cazul si va comunica un răspuns. Trăim vremuri măcinate între extreme… Vremuri ale anomiei”, au precizat reprezentanţii Patriarhiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau