În curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava a fost adus, miercuri seară, sicriul lui ÎPS Pimen, după ce acesta a murit de Covid-19.
Slujba religioasă a fost oficiată în curtea mănăstirii de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, locţiitor al Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi un sobor de preoţi.
Deşi iniţial s-a anunţat că BOR va lua măsuri stricte de siguranţă, zeci de credincioşi s-au adunat la slujba de depunere a sicriului.
Mai mult, deşi în biserică nu pot intra mai mult de cinci persoane, numărul acestora a fost mult mai mare, potrivit imaginilor apărute în spațiul public.
Slujba specială pentru ÎPS Pimen are loc în contextul în care zeci de români nu îşi pot conduce pe ultimul drum rudele decedate de coronavirus, decât cu anumite restricţii.
Adauga comentariul tau