11 pescari din Botoşani, prinşi la braconat pe râul Siret
Dimensiune font:
Ei au fost prinşi de jandarmi, cu sprijinul reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură
Mai multe persoane care au fost prinse în timp ce pescuiau ilegal în râul Siret au fost amendate, în urma unei acţiuni derulate de jandarmii din Botoşani, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură.
Controlul a avut loc pe malul stâng al râului Siret, între localitatea Corni şi barajul Rogojeşti, în timpul misiunii fiind depistate 11 persoane care pescuiau ilegal. Acestea au fost amendate fie pentru lipsa permisului de pescuit valabil, fie pentru folosirea unui număr mai mare de unelte de pescuit decât cel legal şi reţinerea peştilor sub dimensiunile admise.
De asemenea, jandarmii au dispus reţinerea unui permis în vederea suspendării dreptului de a pescui pentru o perioadă de 90 de zile.
„De la începutul acestui an, în urma celor patru acţiuni punctuale executate pe această linie, jandarmii au constatat 35 de fapte de natură contravenţională la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 11.000 de lei”, se precizează în comunicatul IJJ.
În 2019, numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate de jandarmi pentru nerespectarea legislaţiei pe linie de pescuit şi acvacultură a fost de 240, în creştere faţă de anul 2018, când au fost constatate 202 fapte de acest gen. În ceea ce priveşte faptele de natură penală cu specific piscicol, în cursul anului trecut au fost constatate 14 infracţiuni, cu nouă mai mult decât în anul 2018.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau