„Am făcut ocolul Pământului în 63 de zile, cu rucsacul în spate”

 Irina Catighera, un cunoscut medic primar de planificare familială la Maternitatea „Cuza Vodă”, poate semna oricând și un atlas geografic, ea fiind foarte pasionată de călătorii. Până acum, a fost oaspete în peste 135 de țări, în unele fiind primul român aflat în vizită.

 - Irina, când a venit în viața ta dorința de a explora? Ce resort s-o fi declanșat?

- Cred că a existat din naștere, am fost cât pe ce să mă nasc în căruță, mama era medic la țară (ulterior a devenit medic radiolog-oncolog la Suceava – n.r.) și făcuse vaccinări pe teren toată ziua. Lăsând gluma la o parte, familia paternă provine din Kefalonia, am intrat în posesia arborelui genealogic, de la 1825, de la mătușa mea Eleonora Katsigeras de Enrique, profesor de matematica la Universitatea din Montevideo, Uruguay. Această familie, Katsigeras la origine, cu diferite variante, a emigrat din nordul Greciei în întreaga lume. Am aflat că am rude, pe lângă Grecia, în USA, Canada, Japonia, Uruguay, iată, până și într-o insulă din Polinezia Franceză. Am avut un dor teribil de ducă acolo și l-am moștenit, numai că eu sunt călător cu bilet de avion dus-întors, am rădăcini adânci în Romania. În plus, în biblioteca mamei se aflau două rafturi cu cărți de călătorie, le-am ros citindu-le, cu mare plăcere, dar și cu mare invidie. Nu exista nici o speranță în copilăria mea de a călători mai departe de țările vecine comuniste, iar eroina familiei era o mătușă care ajunsese la Istanbul, de unde ne-a trimis vederi.

- Între timp, lucrurile s-au schimbat. Ce s-a întâmplat cu cele două vechi rafturi cu cărți de călătorie?

- (râde) Li s-au adăugat două rafturi cu întreaga colecția Lonely Planet, biblia mea în materie de ghiduri de călătorie. Alături de internet, Lonely Planet m-a ajutat enorm să călătoresc singură, după propriile mele programe și cu propriile mele rezervări. Până acum nu am dat greș niciodată. Bine, muncesc cam trei luni la un program pentru că unele sunt complexe, care cuprind toate obiectivele înscrise în patrimoniul UNESCO din țara respectivă. Asta am învățat de la o prietenă, un ghid excepțională, și mă refer la zonele greu accesibile pe care agențiilor de turism nu le includ în trasee, experiențe extreme. Există locuri în lume în care cred că sunt singura, din țara noastră, care a ajuns.

- Mă încearcă un ușor sentiment de invidie. Care să fie acestea?

- Insula Hiva Oa (Atuona) din Marquise Polinezia Franceza, acolo se găsesc spațiile memoriale și mormintele lui Paul Gauguin și Jacques Brel. Apoi ar fi insula Sulawesi (Celebes) din arhipelagul indonezian celebră pentru Tana Toraja, o regiune cu case în formă de barcă pentru că strămoșii lor au ajuns acolo pe calea apei și unde ceremoniile de înmormântare se desfășoară de doar doua ori pe an, morții fiind conservați perioade lungi prin metode doar de băștinași cunoscute. Ar fi și regiunea Chachapoyas („Warriors of the Clouds”) din nordul Peru, departamentul Amazonas, o destinație departe de orice altceva, greu abordabilă din cauza drumurilor neasfaltate, cu multe curbe extrem de dificile, la o altitudine de peste trei mii de metri, cu fortăreața Kuelap, supranumită Machu Pichu al nordului și cu siturile arheologice Revash, Karajia și muzeul mumiilor de la Leymebamba, zona Arica și Parinacota, celebră pentru mumiile și vulcanii săi. Lista ar continua cu Red Lagoon din regiunea Iquitos, precum și Antofagasta, renumită pentru La Portada, un spectaculos arc de piatră în ocean și pentru cea mai mare „mână a deșertului” dintre numeroasele aparținând sculptorului Mario Irarrazabal, toate în Chile. Sunt locuri vizitate doar de localnici, în care nu întâlnești picior de turist european. Ca și recorduri de altitudine nu pot să nu menționez Everest Base Camp (5600 metri, Tibet) și Colca Canyon (4900 m, Peru), acestea fiind însă mult mai turistice decât cele menționate anterior. Până acum am călătorit în circa 135 de țări.

„O femeie călătorind singură nu reprezintă o ciudățenie decât pentru români”

- Cum te-ai defini? Călător sau turist?

- Călător pentru că aleg să folosesc cu mijloacele locale de transport, să mănânc în restaurante tradiționale, să trăiesc efectiv că o localnică, excepție fiind cazarea, la care nu fac rabat, optez întotdeauna pentru hoteluri de 4 și 5 stele. Între cunoașterea superficială, în goana autocarului, și cunoașterea profundă, oricâtă dificultate ar impune, o aleg întotdeauna pe a doua, motiv pentru care călătoriile mele sunt lungi, între 30 și 45 de zile, atât cât îmi permite concediul. Nu am fost întotdeauna călător solitar, am început călătorind în grup și plecând total neinformată. Treptat am descoperit minusurile acestor excursii, faptul că, turiștii fiind extrem de diferiți se ajunge la un compromis vizitare - cumpărături – destindere. Programele au, de regulă, numeroase lipsuri - confortul scăzut al unor camere de hotel pentru că grupurile beneficiază întotdeauna de discount și desigur camerele cele mai bune li se oferă călătorilor individuali, obligația de a tolera comportamente mai puțin adecvate, imposibilitatea de a evada din grup pentru că trebui să te supui unui program comun, incompatibilitatea cu colegul de cameră, însoțitor de grup prost informat/dezinformat. Se întâmplă să optez și acum, pentru porțiuni de călătorie, la asocierea la un grup, de cele mai multe ori sunt însă grupuri de turiști străini sau pentru agenții de turism din alte tari, recomand cu țoață căldură Imaginative Traveller, o firma cu sediul în Londra care organizează excursii în țoață lumea. De altfel, viitorul este al turismului individual, obiceiul de a călători în grup este unul pur românesc și, din punctul meu de vedere, pe cale de dispariție. Străinii călătoresc singuri sau în grupuri de două-patru persoane, familie sau prieteni foarte buni. O femeie călătorind singură nu reprezintă o ciudățenie decât pentru români.

- Prima călătorie unde a fost? Ce a urmat?

- Prima călătorie, și sunt convinsă că nu numai în cazul meu, a fost în Franța, Paris și împrejurimile, în 1995. Uite că anul asta împlinesc 25 de ani de când călătoresc și sper să sărbătoresc, spre sfârșitul anului, călătorind. Era visul meu de-o viață. M-a copleșit, Parisul era fermecător atunci, s-a schimbat mult între timp, dar a rămas, după atâta timp, orașul meu de suflet, în care mă întorc cu drag oricând. A urmat Anglia un an mai târziu, apoi țările nordice. S-a întâmplat apoi să fiu trimisă la un curs de o lună și jumătate în Santa Cruz, California, în vara lui 1998, curs care nu-mi era util profesional, așa că am „evadat” călătorind în lungul și în latul SUA, ajungând până în Hawaii. Așa am înțeles că este strategic să începi cu depărtările atâta timp cât ești tânăr, cât poți să alegi, să-ți asumi dificultăți, privațiuni și riscuri, că apropierea este pentru o altă perioadă a vieții. Europa înseamnă practic acasă așa că am plecat, în toamna aceluiași an, în Mexic. Au urmat Orientul Mijlociu inclusiv Siria înainte de a începe războiul și fermecătorul Iran, întreagă Asie cu excepția Coreei de Nord, a Bhutanului și a Laosului, țări din Africa de nord și Ethiopia, iar acum America de Sud și Centrală. În perioada în care a început pandemia trebuia să plec, de una singura, în Mexic, Belize, Guatemala, Honduras, Nicaragua, El Salvador, Costa Rica și Panama, am primit voucher valabil un an pentru biletul de avion din partea comapaniei Expedia și aștept cu nerăbdare să pot pleca, planurile mele sunt acum pentru octombrie.

- Unde te-ai simțit cel mai bine?

- M-am simțit bine peste tot, mă adaptez imediat și sunt de acolo, cred că ține de atitudine. Unui comportament prietenos, deschis, i se răspunde la fel, nu trebuie să intri în panică, nu trebuie să lași să se simtă frica, trebuie să fii politicos și să respecți obiceiurile locului, nu ești decât un musafir în marea lor casă. Asta chiar dacă tradițiile impun, de exemplu, veșminte care te acoperă din cap până în picioare, ca în Iran, sau interdicția consumului de alcool, în majoritatea țărilor musulmane. De altfel, atunci când nu te abați de la legile elementare ale prudenței, când ai bani și când știi să vorbești câteva limbi străine nu are ce să ți se întâmple ca și călătoare solitară.

- Trebuie să fi avut și experiențe mai puțin plăcute…

- Cel mai greu, nici într-un caz groaznic - pentru mine o călătorie, prin ineditul său, nu poate fi groaznică -, mi-a fost în India, unde am călătorit în toată jumătatea nordică timp de o lună și fac planuri să vizitez și partea de sud. India este incredibil de frumoasă, dar foarte greu de descoperit din cauza mizeriei incredibile și indescriptibile. Am spus-o de multe ori în interviuri, mizeria din India este unică, nu se poate compara, iar atitudinea localnicilor este, cu excepții, ostilă. Am călătorit ore întregi cu rucsacul în spate, în picioare, în autobuze locale laolaltă cu capre, găini și bărbați desigur așezați. Am fost îmbrâncită, poate fară intenție și mi s-a spus că „această stradă nu este pentru ca să filmezi tu, ci pentru ca să circulăm noi”, am asistat la o tentativa de asasinare a unui câine cu pietre și am intervenit riscând să fiu linșată de părinții copiilor care făceau asta. Am călătorit o noapte întreagă, între Mumbai și Aurangabad, în vagonul comun al unui tren în care șobolanii colcăiau nestânjeniți, iar în chiuveta de la capătul vagonului, unde m-am dus dimineața ca să mă spăl pe dinți, se învârteau că nebunii zeci de gândaci. Am avut norocul să pierd un tren care a deraiat, în accident murind peste o sută de oameni și pot să continuu. Dar așa ceva se poate întâmpla în India doar atunci când călătorești singur, cu rucsacul în spate, și nu în grup, într-un autocar de 5 stele. Și doar atunci când clasicului triunghi de aur New Delhi Agra Jaipur îi adaugi încă 19 orașe și 12 mari situri arheologice.

„Mi-am propus să ajung în viață asta în toate țările vizitabile, în jur de 200”

- Dacă ar fi să faci ocolul lumii de unde ai porni? Ce repere ți-ai trasa în timpul călătoriei?

- Am făcut ocolul Pământului în 63 de zile în 2008, tot cu rucsacul în spate, „cheltuind” două concedii. Am plecat în februarie și m-am întors în aprilie, pe traseul București - Paris - Sri Lanka - Malysia - Singapore - Indonesia (Java, Bali, Sulawesi) - Brunei - Phillippine - Hong Kong - Guangzhou (Canton) - Macao - New Zealand - Tahiti - Hiva Oa (Atuona) - Los Angeles - Paris - București. Un program la care am muncit câteva luni, un bilet de avion cuprinzând 26 de zboruri cumpărat printr-o agenție americană, Air Treks, specializata în around the world. Nu am avut nevoie decât de două vize obținute din țară, China și USA. A fost cea mai lungă călătorie. Dacă aș face un top trei pe locul doi ar fi India - Nepal - Tibet, 45 de zile și Thailanda - Cambodgea - Vietnam, 43 de zile, tot propriile programele mele. Călătoriile mele nu includ „timp liber”, este risipa de bani și plictiseala, dar includ uneori nopți petrecute în trenuri și autobuze, privare de somn (recordul absolut 84 de ore fără somn, acum 2 ani, în Peru), schimbare frecventa a fusului orar, mâncăruri tradiționale care necesită un stomac robust. Oricât de dificilă pare a fi o călătorie este, de fapt, odihnă activă, cunoaștere, învățare. Îmi testez rezistența și capacitatea de a acumula averi de inedit, uluire și splendoare, sunt singurele averi care nu se risipesc, bogății pe care nu mi le poate fura nimeni. Călătorind am evoluat, am simțit cum mă mulez după lume și cum lumea se mulează după mine, am înțeles că aș putea să supraviețuiesc oriunde. Mi-am propus să ajung în viață asta în toate țările vizitabile, în jur de 200, datele diferă. Sigur, există țări deocamdată închise, Yemen, Mali, Arabia Saudita, Irak (am aplicat pentru a pleca în Irak ca medic în timpul războiului, dar a fost selectat un bărbat), însă și țări mult timp închise care se deschid treptat turismului, Sudan, Coreea de Nord, Algeria. Mă gândeam zilele astea că s-ar putea să existe și un al doilea ocol al Pământului în viața mea, dar nu de la vest la est, ci de la nord la sud. Nu știu dacă se poate zbura deasupra Polului Sud, peste Polul Nord există companii aviatice care au primit acceptul de zbor pentru scurtarea distanțelor. Fotografii din călătoriile mele sunt postate, parțial, pe profilul de Facebook iar integral fară a reuși însă să actualizez pe pagina de călătorii "Irina Catighera, @farawayonmyway":https://www.facebook.com/farawayonmyway/?eid=ARCnVt8x0agSMRzhlGcMpHz2O_cLvqTi5VXE1NeNUdcGBqAqDZGlg-81DQ_KtLcR0dIjoZDTvkyDKunF

A consemnat Maura ANGHEL