„Mi-a fost frică!” Motociclistul implicat în accidental din Nicolina explică ce s-a întâmplat
Dimensiune font:
Tânărul de 27 de ani implicat în accidentul teribil care a avut loc în fața Bisericii Catolice din Nicolina face primele declarații. Acesta spune ca totul ar fi început după ce a plecat de la semaforul anterior. Nu își explică de ce a fost urmărit în trafic și a simțit tot timpul că șoferița face totul intenționat.
Alexandru a povestit, de la patul de spital, ce s-a întâmplat în seara zilei de vineri. Accidentul a uimit pe toată lumea și încă de la bun început se discuta despre o șicanare în trafic și o acțiune intenționată. „În seara respectivă mă îndreptam spre casă, ieșisem cu niște prieteni la o plimbare prin oraș iar la un semafor, lângă Lidl, am prins semaforul roșu, eram pe prima bandă. Pe a doua bandă era o mașină, nu știu ce mașină, nu m-am uitat la ea, așteptam culoarea verde pentru a pleca de la semafor când, în partea stângă, mașina respectivă tura motorul. Când s-a făcut verde, nu am plecat cu viteză, însă am plecat înaintea mașinii iar în timp ce mergeam pe prima bandă, am văzut că mașina respectivă, de pe a doua bandă a virat brusc către mine, am văzut botul mașinii aproape de roata din spate a motorului meu, m-am speriat, am accelerat până la următorul semafor când trebuia să fac dreapta spre Miroslava ca să mă duc acasă. Doar că, înainte să fac dreapta, având viteză de la sperietura dinainte, m-am asigurat în oglinzi că pot să virez dreapta, atunci am văzut că mașina din spate venea cu viteză foarte mare spre mine, nu am mai avut timp să frânez, am virat pe a doua bandă ca să pot lăsa prima bandă liberă pentru mașina din spate, să se ducă înainte, să nu dea peste mine”, a declarat Alexandru.
Doar că în loc de asta, șoferița de 41 de ani l-a urmat aproape lipită de motocicleta, iar în intersecție l-a lovit, după cum s-a observat pe camerele de supraveghere. Cei doi nu se cunosc, iar tânărul nu își explică de ce a fost urmărit astfel. „După cum am văzut și eu din filmări, mașina a rămas pe prima bandă unde eram eu și s-a izbit de spatele motorului meu, intenționat. De la primul semafor, o singură dată am văzut, atunci când m-am întors, că a tras de volan spre mine, atunci m-am speriat, simțeam că vrea să mă dea jos de pe motocicletă. Nu o cunosc, nu am recunoscut mașina, nu am crezut inițial că este un pericol pentru mine, decât când a început să tureze mașina. Pur și simplu am aruncat o singură privire la mașina respectivă. Nu am avut niciodată probleme de genul acesta în trafic, nu am avut altercații cu nimeni. De la acel semafor a pornit totul, nu știu care a fost problema, nu am forțat nimic, dar după ce am pornit de la semafor mi-am dat seama că a tras dreapta spre mine”, a mai declarat el.
După impact, autoturismul s-a făcut nevăzut. Tânărul a rămas întins pe șosea. Abia după 16 ore polițiștii au dat de urma mașinii și au aflat ca au la volan era o avocată de 41 de ani.
Între timp, imaginile de pe camerele de supraveghere apărute au arătat tot mai clar ca ar fi vorba de un act intenționat al acesteia.
Dar, deocamdată, dosarul trimis către Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Iași este in rem, pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Nu este exclus însă ca în cele din urmă să i se schimbe încadrarea și să vorbim și despre calitatea de suspecți. Procurorii ar putea decide ca a fost vorba de o tentativă de omor, după ce vor analiza imaginile.
Între timp femeia este acasă, în libertate, iar motociclistul internat în spital cu răni grave la picior. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau