A nesocotit ordinul de protecție și s-a trezit în arest!
Dimensiune font:
* deși un ordin judecătoresc îi interzicea să se apropie de fosta concubină, un ieșean i-a distrus acesteia ușile și geamurile locuinței, în repetate rânduri, lovind-o chiar cu brutalitate
Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au identificat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Sinești, bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectare a hotărârii judecătorești în formă continuată, violare de domiciliu în formă continuată, amenințare în formă continuată, distrugere în formă continuată și violența în familie.
Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, la data de 06 februarie, acesta ar fi pătruns în curtea și în locuința concubinei sale, de 38 de ani, amenințând-o cu un obiect contondent și distrugându-i ușile de acces în locuință.
La data de 16 februarie, bărbatul ar fi pătruns din nou în curtea și în locuința concubinei sale, distrugându-i 4 geamuri de la locuință, cu un obiect dur, și lovind-o, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu, emis față de acesta, la data de 07 februarie. Acesta ar mai fi încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu și la data de 13 februarie.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 februarie, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a hotărârii judecătorești în formă continuată, violare de domiciliu în formă continuată, amenințare în formă continuată, distrugere în formă continuată și violența în familie a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
La data de 21 februarie, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, care a dispus, față de bărbat, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Andrei RUSU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau