„Oamenii de cultură și știință adevărați sunt umbriți de politicieni și de cei care au făcut bani fără muncă”

* dialog cu prof. univ. Anca Zbranca,  un medic consacrat și un păstrător al tradițiilor autentice românești

- Cum s-a născut dragostea dumneavoastră pentru valorile românești? A fost un dar primit din familie sau o chemare descoperită pe parcursul vieții?

- Valorile românești le am în sânge, le am din familie. Bunicii mei din Bucovina și Vrancea mi-au povestit viețile străbunilor lor care au murit pentru independență și libertate. Vacanțele în casele bunicilor, la Sadova și Focșani, au sădit adânc în mine obiceiurile și tradițiile românești-

- Ce amintiri din copilărie v-au rămas vii în suflet și v-au modelat respectul pentru tradiții?

- Din fiecare zi a copilăriei am o amintire care zidește respectul pentru tradiții. Bunica și Tușa (mama și sora tatei) brodau cu mătase neagră și mărgele pieptarele de la bundițele cu jder, iar fratele bunicii croia și coșea bunde și cojoace. Când nu coseau pentru bundițe, țeseau pânză și coseau ii, cămeșoaie și ițari. Când nu coseau, pregăteau firele din lână, mătase sau bumbac. Când nu făceau asta, țeseau covoare, cergi sau lăicere. Fiecare zi din viața mea la munte le ajutam la muncă și cum să nu ai respect pentru tradiții când ai văzut câtă râvnă trebuie să ai pentru o ie nouă de Paște? Cred că cea mai mare bucurie a mea a fost când am purtat prima ie și prima bundiță la care am cusut și eu.

„Copiii din ziua de azi nu mai sunt puși la muncă. Nu mai învață nimic practic”

- Există un moment anume sau o întâlnire cu o personalitate marcantă care v-a inspirat să vă dedicați promovării moștenirii noastre culturale?

- Mătușa mea, o femeie de o delicatețe, eleganță și înțelepciune extraordinară, primea cu dragoste în casa ei mulți musafiri pe care tata îi aducea de peste mări și țări ca să vadă tradițiile românești. Prin prisma meseriei părinților mei (tata, medic cu specializarea făcută în Franța, și mama, realizator de emisiuni culturale și pictor), aveam foarte mulți prieteni din străinătate. Vorbind mai multe limbi străine, toată copilăria mea am fost translator și ghid pentru colegii și prietenii străini ai părinților. Am văzut de copil cât respect aveau străinii – francezi, englezi, americani, nemți, greci, israelieni sau magrebini – pentru minunățiile ieșite din mâinile femeilor din Sadova sau pentru cașul făcut de bunicul la stână. Aș putea scrie o carte sau face un film despre cum mergeam din casă în casă cu prieteni străini, traducând explicațiile sătenilor.

- În opinia dumneavoastră, cum se formează moștenirea culturală? Este un dar pasiv pe care îl primim sau o construcție activă ce necesită implicare constantă?

- Moștenirea culturală e o ființă vie, o construcție activă la care trebuie să pui umărul. Dacă îmi dați o oaie, știu să o mulg, să o tund, să pregătesc lâna, să o țesăl, să fac fuior, să trag fir, să vopsesc lâna, să țes sau să împletesc. Dacă îmi dați un butuc de lemn, știu să crăp lemnul, să cioplesc, să fac draniță, șindrilă etc. Am văzut cum se face, iar bunicii mă puneau să fac și eu. Copiii din ziua de azi nu mai sunt puși la muncă. Nu mai învață nimic practic. Nu știu nici măcar să facă focul din lemne și așchii. Moștenirea culturală nu se învață din cărți, nici măcar din muzee. Când nu mai știm să facem cu mâna noastră un covor, un caș sau o roată de lemn, deja moștenirea e pierdută. Noi, ca popor, avem șansa de a mai avea încă rapsozi și creatori populari. E esențial să putem transmite asta generațiilor care vin!

- Bucovina și Iașul sunt simboluri ale identității românești. Ce credeți că le face unice în peisajul cultural național?

- Bucovina este unică prin melanjul de culturi și tradiții, amestecul de influențe austriece, evreiești și românești din vocabular, meseriile autohtone, credința creștin-ortodoxă, sacralitatea mănăstirilor și energia spirituală ce învăluie munții. Iașii, ca zonă de tranzit, au avut șansa de a deveni leagănul primei universități de tip occidental și al unei intense vieți culturale, fiind o punte între tradiții și modernitate.

- Cum considerați că pot colabora generațiile pentru a păstra vii rădăcinile culturale, în fața provocărilor contemporane?

- Școala românească este, din punctul meu de vedere, într-o răscruce, la fel ca întreaga societate. Suntem pe punctul de a pierde cel mai de preț lucru: legăturile și respectul pe care copiii și tinerii le purtau părinților și bunicilor; respectul pe care elevul îl purta profesorului. Pierzându-se acestea, se pierde și posibilitatea transmiterii ștafetei. Trebuie multă înțelepciune din partea celor maturi pentru a atrage tinerii spre taina învățăturii. Când modelele devin cei cu bani și fără educație, este normal ca tinerii să aleagă calea directă, fără efort. E simplu să cumperi o ie făcută la mașină, e greu să faci una singur. E simplu să citești câteva rânduri despre Ștefan cel Mare scrise de un AI, dar greu să scrii un Letopiseț.

„Poporul român pierde valori fundamentale”

- Care sunt valorile naționale pe care le considerați fundamentale, acelea fără de care sufletul românesc și-ar pierde identitatea?

- Seriozitatea, credința, înțelepciunea, carisma și hărnicia. Poporul român pierde valori fundamentale. Devenim comozi, admirăm banii făcuți fără muncă, cumpărăm diplome, furăm idei, nu ne mai cunoaștem stâlpii culturali, preferăm rețelele sociale cunoscute pentru superficialitatea lor. Nu mai gătim, nu mai invităm familia în jurul mesei. Pierdem ceea ce bogații adevărați apreciază cel mai mult: tradițiile culturale, bucătăria tradițională, muzica populară adevărată, costumul popular și liniștea căminului.

- Educația este cheia viitorului. Cum ar trebui să arate un sistem educațional care pune preț pe valorile noastre naționale și pe moștenirea culturală?

- Un sistem educațional care să îmbine actualul model japonez cu cel englez și cu cel vechi românesc, bazat pe o scară autentică de valori. Copilul ar trebui să participe de mic la toate muncile casei, cel mai bun să fie valorizat și premiat, iar cel leneș admonestat. Să existe din nou corigența și repetenția pentru ca fiecare să înțeleagă că nu există egalitate absolută și că scara de valori se clădește prin efort. Trebuie reintroduse orele de lucru manual, lecturile obligatorii, vizitele la biblioteci, orele de istorie în muzee și mănăstiri, „Săptămâna altfel” petrecută în sate, tabere la muncă în câmp pentru a vedea tradițiile vii.

- Ce inițiative sau proiecte considerați esențiale pentru promovarea valorilor românești în context internațional? Ce i-ar impresiona cel mai mult pe străini din bogăția noastră culturală?

- Ateliere vii. Am făcut odată un experiment în familie – tata a invitat o corală întreagă în casa lui din Bucovina. Un autocar cu oameni a dormit câteva zile în toate ungherele casei: paturi improvizate prin pod, camere și holuri. Toți acei oameni veniseră să cânte cântece religioase catolice franceze în mănăstirile bucovinene, în schimbul unor zile în care să vadă cum se face mâncarea tradițională la plită, cum se mulge vaca în grajd, cum se țes prosoapele. Erau intelectuali care doreau să reînvie ceea ce pierduseră acasă: tradițiile. Putem organiza astfel de lecții vii de tradiții pentru străini.

- Dacă ar fi să lăsați o moștenire simbolică tinerilor, sub forma unui mesaj sau a unei tradiții, ce ați alege să le transmiteți?

- Îi pregătesc fiului meu o casă la munte, unde să-și ducă copiii și să le poată arăta tot ce am trăit eu în copilărie. Tata a adunat un muzeu cu lucruri din copilăria lui, iar eu vreau să fac la fel. Moștenirea nu înseamnă doar bani, ci și bucuria obiceiurilor, precum colindatul sau prețuirea unui ștergar țesut manual.

„Trebuie să învățăm munca și respectul pentru omul care ne hrănește, pentru țăranul care păstrează legătura cu pământul”

- Într-o lume globalizată, cum vedeți echilibrul dintre modernitate și păstrarea identității naționale? Ce putem învăța din trecut pentru a ne defini viitorul?

- Trebuie să învățăm munca și respectul pentru omul care ne hrănește, pentru țăranul care păstrează legătura cu pământul. Nu trebuie să uităm niciodată înțelepciunea celor care, chiar dacă nu au avut șansa unei educații formale extinse, au moștenit bunul-simț și cunoștințele transmise din generație în generație. Verii mei, de exemplu, au terminat facultăți, dar s-au întors să lucreze în satele lor- Asta numesc eu adaptarea trecutului la viitor: să integrezi noutățile științei în tradiții, să facilitezi viața, dar să nu uiți niciodată de unde ai plecat.

- Care credeți că este cea mai mare provocare cu care se confruntă astăzi valorile românești și cum putem răspunde acesteia cu demnitate și curaj?

- Cea mai mare provocare este marginalizarea valorilor autentice – oamenii de cultură și știință adevărați sunt umbriți de politicieni și de cei care au făcut bani fără muncă. Valorile românești autentice supraviețuiesc mai ales datorită recunoașterii lor internaționale. Adesea, străinii ne respectă mai mult decât noi înșine. Răspundem cu demnitate și curaj atunci când, întrebați „Cum știți asta?”, răspundem „Suntem români! Avem o istorie, tradiții și străbuni care nu ne permit să ne facem de râs!”.

- Dacă ar fi să alegeți un simbol care să reprezinte spiritul românesc, care ar fi acela și de ce?

- Simbolul meu este ia românească. Pe ea sunt cusute bucuria, durerea, soarele, florile, brazii, răsăritul și apusul. Ia cuprinde în sine deznădejdile și speranțele, fiecare cusătură fiind o poveste- Când porți o ie, te gândești la bunici, la sătenii din biserică, la botez, nuntă sau înmormântare. Te gândești la locurile copilăriei, la dorul de România.

- Ce mesaj ați dori să lăsați generațiilor următoare despre ce înseamnă să fii român și să porți cu mândrie această identitate?

- Eu am crescut în două țări și port două identități culturale.România este în sângele meu, și spun asta cu mândrie aproape zilnic, pentru că interacționez frecvent cu străini. Românul adevărat știe să împartă tot ce are – pâinea, casa, cunoștințele. Din păcate, neamul nostru se diluează. Cei care emigrează pierd adesea contactul cu valorile autentice și devin superficiali. Uitându-ne la tinerii români din Diaspora, vedem cât de ușor pot fi manipulați cei care își pierd valorile. Iar valorile se învață în familie și în școală, nu pe rețelele sociale.

- Cum s-a reflectat această pasiune pentru România și valorile sale în parcursul dumneavoastră profesional, mai ales în relația cu colegii și pacienții de peste hotare?

- Nu știu dacă este un defect sau o calitate, dar mă mândresc cu rădăcinile mele. Bunica mea maternă mi-a dăruit, la 95 de ani, ultima dantelă făcută de mâna ei. Bunicul de la Sadova a făcut pentru mine ultima mămăligă de barabule înainte de a pleca la cer. Cum să nu le spun celor care mă întreabă despre România că port dantela străbunicii mele și că știu să fac mămăligă pentru că bunicul meu, baci, m-a învățat?

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră să aveți „inimă de român”? Este un sentiment personal sau un principiu pe care îl transmiteți mai departe prin exemplul propriu?

- Inima mea de român plânge pentru cei care își vând țara pentru bani și care nu știu să se bucure de prieteni, de moștenirea autentică românească, de minunile acestei țări. Încerc să transmit totul prin exemplul propriu, pentru că toți cei de la care eu am învățat sunt oameni care merită să fie modele pentru generațiile viitoare.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Caseta 1

- Cum pot părinții și bunicii să insufle copiilor dragostea pentru tradiții și respectul pentru rădăcini? Aveți exemple personale sau povești care ar putea inspira?

- Bunicii nu pot inspira atâta timp cât și ei au pierdut tradițiile. Părinții trebuie să petreacă timp cu copiii lor, iar bunicii, cu nepoții. Câți părinți mai citesc copiilor povești seara? Câți bunici mai fac cadouri de Crăciun lucrate de mâna lor – un pulover tricotat sau un căluț de lemn cioplit? Dacă dai timp din timpul tău, copilul va aprecia. Câți copii mici nu trag de mâna părinților să se joace? Dar părintele alege calea rapidă: îi pune un telefon în față și-l lasă acolo. Știți cât de fericiți ar fi dacă ar face clătite cu mama sau ar grădinări cu tata? Tradiția se transmite viu.