„Rigoletto”, un spectacol cu o distribuție internațională la Iași
Dimensiune font:
Celebrul tenor Ștefan Pop, câștigător al reputatului concurs „Operalia”, organizat de Placido Domingo, va cânta pe scena Operei. El îl va avea ca partener pe scenă pe baritonul Lucian Petrean, considerat cel mai bun artist român care interpretează rolul lui Rigoletto
Luna aprilie aduce o serie de spectacole de rang înalt la Opera Națională Română din Iași (ONRI). În prima zi, ieșenii sunt invitați la o montare de excepție a piesei „Rigoletto”, în regia lui. Distribuția este una de rang internațional, pe scenă urmând a urca tenorul Ștefan Pop (în rolul Ducelui de Mantua) și baritonul Lucian Petrean (în rolul lui bufonului Rigoletto). Prezent la Iași, la invitația managerului interimar al ONRI, Andrei Fermeșanu, tenorul Ștefan Pop, unul dintre cei mai buni artiști lirici din lume, câștigătorul celebrului concurs Operalia, organizat de Placido Domingo, a apreciat nu doar profesionalismul artiștilor din capitala Moldovei, ci și valoarea orchestrei și frumusețea teatrului. „Este o onoare, în primul rând pentru mine, să fiu în orașul celor șapte coline, în orașul lui Ion Creangă și al lui Mihai Eminescu, într-un teatru legendar și emblematic. Cea mai mare amprentă a avut-o pentru mine maestrul italian Nello Santi, în momentul în care am jucat Rigoletto la Teatrul San Carlo din Napoli. De la el am învățat valorizarea nuanțelor, a culorilor, punerea în lumină a personajului. Maestrul Santi a spus o frază incredibilă: Fiecare notă are timpul ei. Dacă este să vorbim despre Ducele de Mantua, despre Rigoletto, este una dintre operele mele favorite pentru că este completă, are totul - iubire, dragoste de tată, dragoste de duce. Pentru mine, fără dragoste nimic nu există, iar muzica este exact ca dragostea. De fiecare dată când urcăm pe scenă, și acest lucru îl pot confirma toți colegii mei, noi ne deschidem sufletul și oferim tot. Pentru mine nu există nicio diferență că sunt la Teatru Regio din Parma, la Opera House din Londra, este exact la fel. Vin cu sufletul deschis, vreau să vă susțin pe voi și sper ca acest teatru să renască. Îmi doresc să facem împreună o producție de Rigoletto așa cum a fost scris de Verdi, pentru că el a muncit toată viața lui ca să ne lase tot ceea ce are mai bun. Este foarte important să studiem fiecare notă, fiecare accent, să aducem pe scenă fiecare trăire. Eu am devenit de curând tată și totul s-a schimbat în viața mea. Cânt de zece ori mai bine, cânt mult mai deschis pentru că am realizat că stresul pe care îl aveam înainte pe scenă era inutil. Iar când lucrezi cu un maestru așa cum este David Crescenzi, totul este magnific”, a spus tenorul Ștefan Pop.
Cel mai bun „Rigoletto” din România, prezent la Iași
Prezent la conferința de presă, dirijorul David Crescenzi a apreciat mult valoarea distribuției, a rememorat câteva momente când a lucrat împreună cu invitații, dar și cu artiștii din Iași în „Rigoletto”, apoi a apreciat că baritonul Lucian Petrean pe care publicul îl va putea vedea pe scena din Iași, este cel mai bun artist liric din țară care interpretează acest rol. „Este pentru perima oară când îl aud pe maestrul dirijor făcând o astfel de apreciere legată de mine. Sunt foarte onorat cu atât mai mult cu cât vine din partea unui italiano vero. Am debutat în Operă cu Rigoletto, când alții își încheie cariera cu acest rol. A fost o provocare enormă, dar am avut mentori extrem de buni care m-au încurajat. Am cântat acest rol și în Italia, într-un teatru mai mic, San Severo, apoi după un studiu cu unul dintre cei mai mari pianiști, urma să îl cânt la Busseto, locul unde s-a născut Verdi și unde sper să revin anul viitor la festivalul dedicat lui. M-am bucurat să revin la Iași și să cânt alături de colegii mei, alături de care sperăm să facem un spectacol extraordinar. Vivat Opera, Vivat Verdi”, a spus Lucian Petrean.
„Rigoletto” este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, a cărei premieră a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatro La Fenice, din Veneția. Libretul, semnat de Francesco Maria Piave, a fost adaptat după melodrama „Le roi s’amuse” („Regele se amuză”) de Victor Hugo. În producția de la Iași vor mai urca pe scenă sopranele Manuela Barna-Ipate și Cristina Grigoraș, soliste ale Operei din Iași, care vor evolua în rolul Gildei. În rolul Sparafucile va debuta în primul spectacol basul Alin Anca, invitat pentru prima dată pe scena lirică ieșeană, iar în a doua reprezentație (3 aprilie) va debuta basul Ivan Dikusar, solist al ONRI.
Din distribuție fac parte și invitații speciali Lilia Istratii (Maddalena) și Iurie Maimescu (Monterone), soliști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, aflați în premieră pe scena lirică ieșeană.
De asemenea, în a doua reprezentație în rolul Maddalena o veți putea revedea pe mezzosoprana Florentina Irina Onica.
Vor interpreta soliștii invitați alături de soliștii, corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi.
„Ce aduce valoare unui artist liric? Prezența în cât mai multe teatre și în cât mai multe producții. Rigoletto este un spectacol de înaltă clasă pe care îl oferim ieșenilor”, a completat Andrei Fermeșanu.
Maura ANGHEL, Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau