„Seară Culturală Poloneză”, la Palatul Culturii din Iași
Dimensiune font:
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu" din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” - Filiala Iași, Asociația Crescendo Events, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași – Facultatea de Litere, Lectoratul de Limbă Polonă - Catedra de Slavistică „Petru Caraman” și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași vă invită sâmbătă, 10 iunie 2023, ora 18.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, la o „Seară Culturală Poloneză”.
Evenimentul cultural este un bun prilej pentru a descoperi limba, cultura și tradiția membrilor acestei comunități prezente și dezvoltate istoric în România.
Programul ediției din 2023 va avea ca invitați studenți din cadrul Lectoratului de limbă polonă - Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Ansamblul „Mała Pojana” din Poiana Micului (județul Suceava), coordonat de Agneșca Polacec, Codrin Cheptine (pian), Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă" Iași și duo-ul pianistic Alina Andriuți-Shemchuk și Ivan Shemchuk.
Proiectul cultural, coordonat de dr. ing. Monica Nănescu, șef Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, va fi prezentat de prof. Carmen Zaharia-Danicov de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași și lect. univ. dr. Dariusz Kasprzyk de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau