Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
Dimensiune font:
O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina în care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru scoaterea celor două dintre fiarele autovehiculului distrus.
Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe drumul judeţean 243, în apropiere de comuna Perieni din judeţul Vaslui.
„La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism grav avariat, izbit într-un arbore de pe marginea carosabilului, în interior aflându-se încarcerate şi în stare de inconştienţă două femei.
Pompierii militari au descarcerat victimele, concomitent fiind acordat primul ajutor. Una dintre victime a fost extrasă şi predată în stare de conştienţă echipajului de pe ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, ulterior, femeia fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Cea de-a doua victimă a fost extrasă dintre fiarele contorsionate, însă, din nefericire, nu a răspuns la manevrele de resuscitare, astfel că medicul de pe ambulanţă a declarat decesul”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.
Poliţia face verificări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului.
La locul evenimentului au intervenit echipajele ISU Vaslui cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă se la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau