Accident grav la Neamț. Șase persoane au fost rănite
Dimensiune font:
Şase persoane, între care şi un copil, au fost rănite în accidentul rutier produs, duminică, pe drumul naţional DN15, în localitatea Pângăraţi, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau opt persoane.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD TIM şi EPA, precum şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ.
"În urma evenimentului rutier, şase persoane, dintre care un minor, au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau