Accident mortal la Bacău
Dimensiune font:
Două persoane au decedat într-un accident rutier produs joi, pe drumul naţional DN 11, în localitatea Helegiu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, a declarat că victimele se aflau într-un autoturism care a intrat în coliziune cu un ansamblu format dintr-un cap tractor cu semiremorcă.
"La data de 26.05.2022, în jurul orei 07.30, pe DN 11, în comuna Helegiu, un conducător auto de 42 ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe direcţia Bacău-Oneşti, a intrat în coliziune cu un ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, care circula pe sens opus, condus de un bărbat de 51 ani, din judeţul Covasna. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto de 42 ani, a unei pasagere de 44 ani şi rănirea unei tinere de 18 ani", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
La faţa locului au intervenit pompierii, un echipaj SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău.
"În urma accidentului au rezultat trei victime inconştiente, descarcerate de pompierii băcăuani. Victima cu semne vitale (în vârstă de 18 ani - n.r.) a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Oneşti", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.
Traficul se desfăşoară pe un sens de deplasare.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau