Agoniseala de-o viaţă a unei familii, transformată în scrum. Incendiu catastrofal într-o gospodărie din Neamţ
Dimensiune font:
Un incendiu catastrofal s-a petrecut într-o gospodărie din judeţul Neamţ, pompierii acţionând aproximativ cinci ore pentru stingerea flăcărilor. Membrii familiei sinistrate nu mai au unde locui.
Alarma a fost dată la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ pe data de 13 ianuarie 2024, la ora 17.45 anunţându- se că un incendiu violent a izbucnit în satul Stânca, din comuna Pipirig. La locul indicat au fost direcţionate cinci echipaje de pompieri de la Detaşamentul Târgu Neamţ şi unul de voluntari.
La sosirea salvatorilor de vieţi şi bunuri, flăcările cuprinseseră deja două case şi mai multe anexe gospodăreşti, extinderea lor fiind favorizată şi de rafalele de vânt. Acţiunea pompierilor a limitat proporţiile dezastrul, dar pagubele sunt foarte mari. Proprietarul şi familia lui au rămas fără agoniseala de-o viaţă.
„Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, acoperişul unei bucătării de vară pe circa de 80 de metri pătraţi, anexele gospodăreşti construite din lemn cu o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, bunurile din interiorul anexelor (5 metri cubi lemn de foc, aparate electrocasnice, materiale textile, etc)“, a declarat căpitan Irina Popa, de la ISU Neamţ.
Dimensiunea dezastrului este reliefată şi de faptul că flăcările au mai deteriorat tâmplăria din lemn de la locuinţă, aparate electrocasnice, obiecte de mobilier şi alte obiecte de uz casnic. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a mai transmis că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
Tot pe data de 13 ianuarie, panică a fost şi într-un bloc din municipiul Piatra Neamţ. La ora 20.00, pompierii au fost solicitaţi la un imobil de pe strada Mihai Eminescu. Un incendiu izbucnise într-un apartament aflat la etajul patru. Proprietara apartamentului, o femeie de 52 de ani, a primit asistenţă medicală de la membrii echipajului SMURD, având o intoxicaţie cu fum.
„Pompierii au constatat că se degajă fum din interiorul unui apartament. Incendiul s-a manifestat la nivelul aragazului, unde ardea o oală cu mâncare. A fost îndepărtată de pe aparatul de gătit şi s-a acţionat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului şi de pe casa scării. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc“, a comunicat ISU Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau