Ai cont fals în mediul online? Riști să faci pușcărie

1gianina porosnicu
1facenews

Dimensiune font:

| 23-02-2021 09:15


Prezența conturilor false în mediul on line este un adevărat flagel, ceea ce înseamnă manipulare și inducere în eroare, dar și o infracționalitate debordantă. Fenomenul poartă numele de „fake news” și are deja extindere mondială. „Legislația europeană, cel puțin, a devenit extrem de coercitivă, iar în cazul consecințelor grave ale faptelor săvârșite cu astfel de instrumente se poate aplica pedeapsa cu închisoarea”, a atras atenția cunoscutul avocat ieșean Gianina Vera Poroșnicu.
13% din conturile de pe Facebook sunt fie false, fie duplicate. 270 de profiluri aparțin unor utilizatori care au mai mult de un cont sau care își ascund identitatea. „Fenomenul s-a extins, vorbim de un adevărat flagel, iar oamenii trebuie să știe că se pot apăra și adresa justiției”, a spus Gianina Vera Poroșnicu.
Pentru a stopa aceste practici, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în ședința din 25 ianuarie 2021 că „deschiderea și utilizarea unui cont pe o rețea de socializare folosind alte date de identificare reale decât cele ale persoanei care efectuează aceste demersuri constituie infracțiunea de fals informatic”.
O asemenea faptă întrunește două din cerințele esențiale ale infracțiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 din Codul Penal, respectiv cea că acțiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept și cea că acțiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.
Într-o era a digitalizării, într-o lume în care nu mai mergem noi la informație, ci vine ea la noi în funcție de profilul nostru on line, orice like sau comentariu crește șansele ca informația să devină virală. În cele mai multe cazuri, știrea este propagată prin intermediul conturilor false.
„Fake news ia amploare într-un sistem care funcționează după cu totul alte reguli. Or, în acest sistem este ușor să publici orice tip de știre, fie falsă sau adevărată, iar rețelele de socializare o vor distribui cu viteză și fără discriminare”, a atras atenția avocatul ieșean Gianina Poroșnicu. Trăim într-o era a internetului, „citim și aflăm totul de pe internet, socializăm și ne expunem fără rețineri viață pe conturile sociale, însă puțini dintre noi discernem și suntem atenți la fake-newsuri și conturile false pe care le distribuim și cărora le dăm like”. Din acest motiv, începând cu data de 25 ianuarie 2021, crearea și utilizarea în mediul on line a conturilor false este pedepsită de lege.
Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Mihai Chirica  „Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
12/01/2025 11:00

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

„Vibrații artistice în versul eminescian”, spectacol-concurs la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
12/01/2025 10:25

Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” din Iasi anuntă organizarea primei editii a spectacolului-concurs „Vibratii artistice in versul eminescian”, ce va avea loc in data de 15 ia ...

Unui bărbat din Iaşi i s-a făcut dor de iubita lui, dar a uitat că femeia are ordin de protecţie împotriva lui. Cum s-a terminat aventura individului
11/01/2025 22:45

Dragostea nu are limită! Iar atunci cand iubeşti, nici măcar un ordin de protecţie nu mai stă in calea ta. A demonstrat-o un bărbat de 36 de ani din judeţul Iaşi, care s-a dus chitit să işi vadă fost ...

Focar de salmonella în Vaslui. Aproape 60.000 de ouă infestate, retrase de la comercializare; sute de mii de găini sacrificate
11/01/2025 22:34

Vasluienii au fost la un pas de a-şi pune in farfurie o adevărată bombă alimentară. Vorbim de aproximativ 60.000 de ouă care au fost retrase de pe piaţă, după ce inspectorii sanitar-veterinari au desco ...

Șoferii din România ar putea plăti o TAXĂ de decongestionare a traficului. Proiectul de act normativ, inițiativa unui deputat PSD
11/01/2025 22:24

Un deputat PSD a propus ca o parte din soferii din Romania să plătească o taxă de decongestionare a traficului, similară cu cea din Manhattan si Londra. Vasile Citea, un deputat PSD din Iasi, propune inst ...

Vameșii de la Siret au CONFISCAT o mașină în valoare de 50.000 de euro. Totul s-a întâmplat după un control de rutină / Ce au descoperit în autoturism
11/01/2025 22:16

Un bărbat de 42 de ani, cu dublă cetătenie romană si ucraineană, a fost prins incercand să introducă ilegal in Romania 1.680 de pachete cu tigări nedeclarate. Incidentul s-a petrecut in Punctul de Trec ...

Contrabandist, prins cu 1.700 de pachete cu ţigări la frontieră
11/01/2025 11:59

Poliţiştii de frontieră din Suceava cercetează un bărbat cu dublă cetăţenie, romană şi ucraineană, in a cărui maşină au descoperit ascunse, in bagaje şi in plafonul mijlocului de transport, aproa ...

Publicul tânăr, în atenția Operei din Iași
11/01/2025 11:57

Conducerea Operei Nationale Romane din Iasi se va concentra, in acest an, si pe atragerea publicului tanăr in sălile de spectacole. În acest sens, in primăvară, va avea loc premiera operei comice &bd ...

FOTOGEOGRAFICA duplex fotografic București – Iași
11/01/2025 10:03

Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti si Universitatea Natională de Arte „George Enescu” din Iasi organizează un dublu eveniment dedicat Zilei Artei Fotografice din Romania si Zilei Culturii ...

O femeie din Iaşi s-a retras la mănăstire, după o 'iubire' ratată cu un soldat american, care era de fapt un marocan. I-a trimis bărbatului 7.000 de dolari
10/01/2025 19:03

O femeie din Iaşi s-a dus la mănăstire după ce a fost păcălită de un marocan din Italia să ii trimită bani ca să obţină aur in valoare de un milion de dolari. Pentru asta, moldoveanca a făcut impru ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei