Alarmant - Zece tentative de suicid, în ultima săptămână, la Iaşi
Dimensiune font:
* în majoritatea cazurilor, pacienţii au încercat să-şi ia viaţa consumând medicamente pentru diferite afecţiuni * din fericire, aceştia au fost salvaţi
Doar în ultima săptămână, peste zece cazuri de persoane care au vrut să îşi pună capăt zilelor au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”, din Iaşi. Cele mai multe cazuri au fost de intoxicaţie cu medicamente care au fost înghiţite în scop suicidar însă, din fericire, acest persoane au fost găsite de către membrii familiei la timp. „O tânără în vârstă de 21 ani a fost adusă cu intoxicaţie voluntară cu antigel, o cantitate mică, de 100-200 mililitri. Din declaraţiile acesteia, pacienta s-a certat cu familia. Acum se află în stare generală bună. A declarat că a cumpărat antigelul de la magazin. Tot în aceeaşi gardă a mai fost adus un pacient de 34 de ani, din comuna Miroslava, pe fondul unui conflict familial, în scop suicidar, a înghiţit aproximativ 25 pastile pentru diferite afecţiuni. Pacientul a fost tratat în UPU, ulterior fiind dirijat către Institutul de Psihiatrie Socola, din Iaşi”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU - SMURD Iaşi. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau