ANAF suspendă executarea silită a creanţelor bugetare
Dimensiune font:
În această perioadă, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecţiei cu virusul COVID - 19, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri. Cele mai importante sunt suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanţelor bugetare. După cum a spus Cristian Tebecailo, purtătorul de cuvânt al ANAF Iaşi, nu se mai emit somaţii, popriri asupra disponibilităţilor băneşti şi a veniturilor urmăribile şi nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepţie fac sumele provenite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală. O altă măsură face referire la rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluţionate şi pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi. Va fi implementat un nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluţionarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020. Vor fi suspendate acţiunile de control fiscal (a inspecţiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepţia verificărilor ce pot fi efectuate de la distanţă, precum şi a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens. O altă măsură este suspendarea acţiunilor antifraudă privind Filtru II şi a activităţilor specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria şi Bulgaria. Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgenţă, cât şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări. Totodată, se amână termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau