Animalul din România care este cel mai mare mamifer din Europa. Cântărește cât zece oameni la un loc
Dimensiune font:
Fauna României este una de-a dreptul impresionantă. La noi în țară trăiesc diferite viețuitoare care sunt o atracție pentru turiști, iar unul dintre animale este considerat de oamenii de știință cel mai mare mamifer din întreaga Europă.
Cel mai mare mamifer din Europa se află în România. Cântărește cât zece oameni la un loc
Se spune despre acest animal că poate cântări până la 920 de kilograme, deci iată o greutate foarte mare. Trăiește de obicei în grupuri și îl poți întâlni pe dealuri, pajiști sau păduri. Un procent de 80% dintr-o zi și-l alocă doar hranei, iarba fiind hrana sa favorită.
Este vorba despre zimbru, o specie de animal care a trecut prin etape de apariție și dispariție. După Primul Război Mondial, (conflict care a început în 1914 și s-a terminat în 1918, n.r) la nivel global mai existau doar 12 exemplare din aceste ființe.
Din cauza distrugerii habitatelor și a vânătorii intense și ilegale, zimbrul era în 1919 un animal pe cale de dispariție. Însă, responsabilii de mediu nu s-au lăsat și au depus eforturi pentru a ”reînvia” specia, fiind un simbol național în unele țări. De altfel, zimbrul este și un animal comestibil.
În România, zimbrul a fost reintrodus în faună în anul 1958, la aproape două secole de la dispariție. Sivicultorii au adus din Polonia doi zimbri, care se numeau Podarec și Polonka. Aceștia s-au înmulțit și au fost ținuți o vreme în captivitate, încât să se asigure protejarea și dezvoltarea lor.
Treptat, s-au format mai mulți zimbri care se regăseau în Parcul Natural Vânători Neamț, unde mai sunt și astăzi de altfel. Însă, datorită programelor de reintroducere, aceste specii au putut fi lăsate și în semi-libertate sau libertate deplină.
Câți zimbri sunt în România astăzi și la nivel global
În prezent, în țara noastră se găsesc peste 200 de zimbri în libertate, iar la nivel mondial populația lor s-a triplat în ultimele două decenii, atingând peste 9.100 de exemplare. Toate acestea provin din cele 12 care mai erau, după încheierea Primului Război Mondial.
”Zimbrul fost reintrodus în fauna României în anul 1958, la aproape două secole de la dispariția sa, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia, a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka. Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamț”, au transmis la începutul acestui an, pe Facebook, reprezentanții Romsilva.
Lerești și Bunea sunt, de exemplu, zone unde se află zimbri în libertate, ceea ce înseamnă că oricând îți pot apărea în cale. În această primăvară li s-au mai adăugat alte 22 de exemplare, care s-au împărțit astfel: 12 la Nucșoara, 5 la Bunea și 5 la Lerești.
Autoritățile și-au propus ca până la jumătatea anului 2024 să fie puse în libertate 75 de exemplare de zimbri. Responsabilii de mediu au constat că până acum s-au născut în mediul lor natural 8 pui de zimbri, un caz fericit, căci sunt speranțe că aceste animale se vor înmulți tot mai mult.
Pot ataca zimbrii oamenii?
Zimbrii sunt animale sălbatice și fac parte din categoria bovinelor. În general nu sunt agresivi cu oamenii, dar pot deveni dacă te apropii prea mult de ei și încerci să-i ataci. Dacă vei întâlni o turmă în cale, fă bine și păstrează distanța
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau