Aproape 5% dintre șomerii băcăuani nu au terminat nici măcar clasa I!
Dimensiune font:
* alți 23,33% dintre șomeri au studii medii (liceu sau școală postliceală) și doar 2,29 la sută sunt absolvenți de facultate * din cele 1.948 locuri de muncă vacante, 338 sunt pentru șomeri necalificați
Dintre cei 11.547 șomeri înscriși la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, 4,68% sunt analfabeți, ei neavând terminată nici măcar prima clasă primară. Un alt procent, de 69,60% dintre șomerii băcăuani aflați în căutarea unui loc de muncă au un nivel redus de pregătire, cei mai mulți dintre ei finalizând doar prin învățământul primar sau 8 clase, deșii unii, mai puțini la număr, au terminat o școală profesională sau de arte și meserii.
Alți 23,33 la sută dintre șomeri au studii medii (liceu sau școală postliceală) și doar 2,29 la sută sunt absolvenți de facultate. Dar pentru toate categoriile de șomeri sunt în momentul de față oferte de muncă, unele mai sărace, altele mai generoase.
Din cele 1.948 locuri de muncă vacante, comunicate la sfârșitul săptămânii trecute de către diverși angajatori AJOFM-ului, 338 sunt pentru șomeri necalificați. Posturile sunt în construcții (61 locuri), confecții (120), la asamblarea produselor (35), la spargerea și tăierea materialelor de construcții (27), la întreținerea de drumuri, șosele, poduri și baraje (22), la asamblarea și montarea pieselor (49) etc. Pentru șomerii cu studii superioare oferta constă din 38 posturi.
Acestea sunt de inginer în realizarea, întreținerea și dezvoltarea aplicațiilor web (1), producție (2), construcții (1), tricotaje-confecții (4), textile (2), electrician (2), electronist (12), de cercetare și proiectarea mobilei (1) și de instalații gaze (1), precum și de medic veterinar (2), medic BFT (1), asistent medical cu studii superioare (2), bioinginer medical (1), director hotel (1), director marketing (1), economist (2) și kinetoterapeut (2). Restul de peste 1.500 sunt în diverse alte meserii. Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau