Aproximativ 130.00 de pensionari ieşeni vor primi pensii majorate
Dimensiune font:
După aproape jumătate de an de replici acide şi promisiuni, politicienii au ajuns la un acord în privinţa majorării pensiilor. Chiar dacă actul normativ nu a fost publicat încă în Monitorul Oficial, procentul convenit este de 12,5% şi se va aplica de la 1 ianuarie 2023. La Iaşi, în jur de 130.000 de pensionari vor avea parte de bani în plus.
De la începutul anului viitor, punctul de pensie va crește cu 12,5% pentru toții pensionari din România. Noua valoare a punctului de pensie va fi de 1.784 de lei, iar la Iaşi vor beneficia de indexare în jur de 130.000 de pensionari dintr-un total de 165.702 de persoane (36.613 de pensionari au doar indemnizaţii). Pe lângă această majorare, la fel cum s-a întâmplat și în acest an, autoritățile vor acorda și în 2023 cardurile sociale pentru alimente de strictă necesitate, în valoare de 250 de lei. Voucherele vor fi alimentate cu bani la fiecare două luni și vor fi acordate persoanelor cu pensii mai mici de 1.700 de lei. În plus, în funcție de cuantumul pensiilor, autoritățile vor acorda diferențiat, de două ori pe an, și un sprijin financiar: 500 de lei la începutul anului și alți 500 în toamnă, pentru pensionarii cu pensii sub 1.500 de lei. În fine, patru sute de lei, pentru pensionarii cu pensii între 1.501 lei și 2.000 de lei, suma acordată tot de două ori pe an şi respectiv, de două ori câte 300 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei. Banii se vor acorda în ianuarie și septembrie.
Pe lângă aceste sume, autoritățile au anunţat și ajutoare pentru plata facturilor la energie. Toți pensionarii trecuţi de 60 de ani și cu pensii mai mici de 2.000 de lei vor primi un alt sprijin de 1.400 de lei. Suma va fi împărțită în două tranșe, de câte 700 de lei, pentru a acoperi cheltuielile din această iarnă și lunile reci din sezonul următor.
Pensie mărită, ajutor de electricitate şi vouchere
Practic, potrivit calculelor, cele mai multe ajutoare le vor primi pensionarii cu venituri mici. Strict pentru Iaşi, sunt 83.847 de vârstnici cu pensia mai mică sau egală cu 1.500 lei. Să luăm exemplul unui cetățean cu o pensie de 1.000. De la 1 ianuarie, pensia acestuia va crește la 1.125 de lei. Pe lângă această majorare, va primi un ajutor de 700 de lei, pe care îl poate folosi ca să își plătească facturile la electricitate și încă un plus, de 500 de lei, bani cash. Aceste ajutoare vor fi date de două ori pe an, în ianuarie și septembrie. În plus, pensionarul va putea să își cumpere, la fiecare două luni, și alimente de strictă necesitate, cu ajutorul cardului social, în valoare de 250 de lei. La final, tragem linie, și vedem un plus de aproape 1.500 de lei în ianuarie, când primeşte toate tipurile de sprijin.
Vârstnicii cu pensii mari primesc doar plusul de 12,5%
Ajutoarele scad însă pentru pensionarii cu venituri mai mari. Este cazul a
32.714 de ieşeni cu pensia între 1.500 și 2.000 lei inclusiv. Aceştia primesc majorarea punctului de pensie de 12,5%, iar în cazul lor pensia va crește cu cel mult 250 de lei. Tot ei ar urma să primească ajutoarele sociale de 700 și 400 de de lei, bani acordați de două ori pe an pentru plata facturilor. În schimb, pentru această categorie, nu se mai acordă voucherele sociale de 250 de lei (dacă pensia trece de 1.700 lei). Cât despre cei cu pensii de peste 3.000 de lei, li se aplică doar creșterea punctului de pensie. Este cazul a 13.000 de ieşeni. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau