ArtEast, o nouă galerie a Iașului în care poate fi descoperită arta vie a timpului în care trăim
Dimensiune font:
Deschisă la începutul noului an 2022, Iașul are o nouă galerie de artă. Este vorba despre ArtEast, un spațiu cochet, amenajat cu bun gust și foarte primitor cu lucrările artiștilor. Prima expoziție, intitulată „The L.I.G.H.T.”, a reunit lucrări semnate de către Marinela Ciobanu și Rodica Crîșmaru, două artiste care au oferit publicului o suită de lucrări inspirate din copilărie, din viața de zi cu zi petrecută în pandemie, din tot universul lor, deschis sau închis, fiecare după cum l-a perceput. Evenimentul, impecabil organizat și a cărui gazdă a fost curatorul Dana Lungu, a avut ca invitați nume cunoscute ale Iașului, de la artiști, scriitori, cadre didactice universitare, muzeografi, oameni politici, oameni de afaceri și până la tineri artiști, slujitori ai penelului. Lucrările expuse pe simeze au fost prezentate de către scriitorul Bogdan Crețu, în prezența căruia s-au aflat Lucian Teodorovici, directorul Muzeului Literaturii Române, scriitorii Dan Lungu, Nichita Danilov și Nicoleta Dabija, regizorul Ovidiu Lazăr, prof. Camelia Gavrilă, directorul Colegiului Național „Costache Negruzzi”, prof. univ. dr. Anca Colibaba, directorul școlii Euroed și fondator al fundației cu același nume, Dora Morhan, directorul Asociației „Destination Iași”, Claudia Iacob Crăcăleanu, directorul Radio Iași, jurnaliști, oameni de cultură și oameni politici, cu toții atrași de un nou proiect ce promite o infuzie de frumos și culoare. Curatorul expoziției, Dana Lungu, a apreciat contribuția instituțiilor de cultură ale statului în susținerea proiectelor locale, a salutat prezența secretarului de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu, și a prezentat, pe scurt, misiunea noii galerii. „ Există vremuri și contexte care au efect de lupă asupra realității. Izolarea este unul dintre ele. Detaliile se dilată, în timp ce lumea din afară se face mai mică, se retrage în proximitatea locuinței. Centrul de greutate al lumii se mută în spațiul domestic. Episoadele casnice, obiectele mărunte, gesturile cotidiene, relațiile de familie devin mai vizibile și mai importante ca niciodată. Avem senzația că redescoperim casa și pe ceilalți. Exteriorul rămâne epidermic lipit de fereastra ecranelor sau a locuinței. Lumina pătrunde nestingherită și o observăm cu prospețime, cum limpezește cele mai ascunse colțuri ale casei. Ea rămâne cea mai puternică legătură cu lumea de afară, e barometrul sensibil al stărilor noastre fluctuante, al gamei emoțiilor exacerbate de izolare. Despre lumină și despre efectul de lupă asupra detaliilor și expresiilor estompate de rutină este expoziția celor două artiste ieșene, care-și reconstruiesc spațiul domestic și relațiile de familie cu ochii unui vizitator străin în propria lume, așa cum este orice artist autentic”, a spus Dana Lungu.
Galeria ArtEast a apărut în 2021, pornind de la realitatea că în Iași există artiști grozavi pe care nu-i cunoaște îndeajuns țara, iar în țară sunt artiști grozavi pe care nu-i cunoaște îndeajuns Iașul. „Scopul nostru este să încurajăm, să susținem, să promovăm și să vă ajutăm să descoperiți arta vie, a timpului în care trăim, să cultivăm artiștii cu spirit novator, fie ei emergenți sau consacrați, să ne bucurăm împreună de ceea ce ne oferă astăzi artele vizuale. Și facem asta plecând de la ideea că arta zilei de astăzi este arta colecționarului implicat, a colecționarului care e și el creator, alături de artist, căci contribuie la ceea ce mâine se va numi patrimoniu. Arta zilei de astăzi este totodată cea care oferă siguranța autenticității. Și, mai mult decât toate cele spuse până acum, este arta care, chiar fără a-ți da seama de asta, te definește și pe tine, te cuprinde în tușele ei și te povestește, căci doar ea vorbește cu adevărat despre lumea din care faci parte. De-aici am plecat, iar tot ceea ce ne propunem este să creăm o zonă de întâlnire pe aceste principii. Zona ArtEast. În care ne vom bucura mult să ne fii alături”, după cum au precizat inițiatorii proiectului.
„Avem nevoie de cât mai multe astfel de spații”
Lansarea unei noi galerii de artă a fost bine primită de public, dovadă că Iașul are prea puține astfel de spații. „Uite că se poate, dovadă că este nevoie. Este un pas important să ieșim din încorsetarea oferită de câteva spații expoziționale aflate doar în centrul Iașului. Avem nevoie de cât mai multe astfel de spații, în care să poată fi organizate cât mai multe exenimente. Faptul că astăzi ne aflăm aici, în număr mare, este o dovadă a nevoii unor astfel de demersuri care lipsesc Iașului”, a spus prof. Camelia Gavrilă. „În seara asta ne-am bucurat că ne-am recunoscut după ochi, măștile de protecție ascunzându-ne chipurile. Este bine și așa. Mă bucur să mă aflu aici, alături de prieteni dragi”, a zâmbit și prof. univ. Anca Colibaba. „N-aș fi crezut niciodată că ne vom saluta doar din priviri, că ne vom recunoaște din spatele unor măști, dar uite că se poate și mă bucur să fiu printre prieteni”, a punctat și regizorul Ovidiu Lazăr, de la Teatrul Național Iași.
Cât despre artisetele care ale căror lucrări au adus bucurie oaspeților, ce să spunem? Că sunt talentate? Că au avut curaj să aștearnă pe pânză o parte din sufletul lor de copil?
Rodica Crîșmaru s-a născut pe 18 iunie 1988, la Chișinău. Trăiește și lucrează în Iași. A absolvit în anul 2013 Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. În 2015, a absolvit masteratul în Arte Vizuale, din cadrul aceleiași Universități. În anul 2008, a absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, din Chișinău. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iaşi din anul 2015.
Marinela Ciobanu s-a născut pe 24 septembrie 1984, în Bacău. Trăiește și lucrează în Iași. A absolvit în anul 2007 Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design, specializarea Pictură, din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. În 2009, a absolvit masteratul în Arte Plastice, din cadrul aceleiași Universități. În anul 2006, a participat cu o bursă Erasmus la Universidad de Salamanca, Spania. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iaşi din anul 2007.
Seria expozițiilor lansată în ziua sărbătorii Sfântului Ion va continua pe tot parcursul anului, fiind planificate multe alte surprize pentru ieșeni.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau