Barajele hidrotehnice din zona Moldovei, verificate de specialiștii Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad

3 baraje

Dimensiune font:

| 06-10-2022 23:59

În scopul preîntâmpinării unor evenimente cu urmări nedorite la nivelul comunităților locale, vor fi verificate 2.025 de baraje

În urma Hotărârii nr. 42 din 03.10.2022 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) privind dispunerea măsurilor necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României, specialiștii din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” vor efectua o acțiune complexă de verificare a acumulărilor din categoria de importanță C și D, indiferent de deținător.

Astfel, la nivelul Administrației Naționale „Apele Române” și A.B.A. s-au constituit 115 echipe alcătuite din personal INA/IBA/ITA și Exploatare Lucrări Hidrotehnice. 230 de specialiști înzestrați cu logistica necesară vor verifica în teren atât barajele de categorie C și D administrate de autoritățile publice centrale sau locale, cât și pe cele administrate de agenți economici. Aceștia sunt angrenați cu precădere în verificarea stadiului reglementării privind siguranța în exploatare, modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin expertize și inspecții tehnice, existența actelor de reglementare și respectare a acestora, precum și starea tehnică a lucrărilor hidrotehnice.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente cu urmări nedorite la nivelul comunităților locale, vor fi verificate 2.025 de baraje. Dintre acestea, 321 se află în administrarea A.N. „Apele Române”, iar celelalte 1704 de baraje se află în administrarea S.C. Hidroelectrica S.A., a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, a autorităților publice sau a altor deținători. Acțiunea se va finaliza până la data de 20 noiembrie 2022 cu un raport de sinteză ce va furniza o imagine actualizată a stării construcțiilor încadrate în categoriile de importanță C și D.

Exploatare în siguranţă

La nivelul spațiului hidrografic Prut-Bârlad se află 403 de baraje de categoria C și D aflate în administrarea altor deținători și 51 în administrarea A.B.A Prut-Bârlad. La barajele din categoriile C și D, de importanță normală și redusă, aferente acumulărilor permanente și nepermanente din spațiul hidrografic Prut-Bârlad, personalul verifică următoarele: stadiul realizării măsurilor dispuse anterior prin procesele verbale de control; demersurile inițiate de administratori pentru obținerea actelor de reglementare din punct de vedere al siguranței barajului precum și al gospodăririi apelor; starea tehnică și funcționalitatea lucrărilor și echipamentelor hidromecanice;

personalul de exploatare al acumulărilor să fie calificat și atestat în domeniu hidrotehnic. În funcție de particularitățile identificate la teren, inspectorii de gospodărire a apelor vor evalua situația și vor fi luate măsuri în consecință, conform legislației în vigoare.

Raportul va cuprinde măsurile ce se impun pentru exploatarea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice și va fi înaintat Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
  Concerte de Vivaldi, Mozart și Beethoven în trei comune ieșene
19/11/2024 14:01

  Elevi din zone cu acces redus la cultură din judetul Iasi se vor bucura de trei recitaluri sustinute de formatii camerale formate din studenti si absolventi ai Facultătii de Interpretare, Compozitie ...

Ziua Mondială a Filosofiei, la Muzeul „Poni-Cernătescu”
19/11/2024 13:42

  Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Asociatia „Noua Acropolă” – Filiala Iasi ...

  Capodopere ale muzicii clasice, oferite de Filamornica „Moldova”
19/11/2024 13:39

Filarmonica „Moldova” din Iasi invită publicul să se bucure de două seri exceptionale de muzică simfonică in luna noiembrie, desfăsurate in atmosfera elegantă a Casei de Cultură a Studentilo ...

Revoluția roboților redefinește piața muncii la Iași
19/11/2024 13:35

La Iasi, oras unde traditia si modernitatea se intrepătrund, schimbările tehnologice incep să contureze un viitor in care masinile si inteligenta artificială devin tot mai prezente in viata de zi cu zi. &Ic ...

UAT Comuna AGĂȘ anunță finalizarea proiectului  “Extindere, reabilitare, dotare și construire teren de sport la școala gimnazială din sat AGĂȘ, Comuna AGĂȘ, județul BACĂU”,
19/11/2024 13:06

 COMUNICAT DE PRESĂ  19 noiembrie 2024 FINALIZAREA PROIECTULUI EXTINDERE, REABILITARE, DOTARE SI CONSTRUIRE TEREN DE SPORT LA SCOALA GIMNAZIALĂ DIN SAT AGĂS, COMUNA AGĂS, JUDETUL BACĂU ...

Incendiu devastator în Botoşani: Casă, bucătărie de vară şi adăpost de animale, mistuite de flăcări
19/11/2024 10:17

Un incendiu violent a mistuit, marţi dimineaţă, o intreagă gospodărie din localitatea Suharău, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani Potrivit acestora, ...

'Școala' s-a lăsat cu cătușe: Zeci de persoane, reținute după acțiunea IGPR-DIICOT
19/11/2024 09:35

In cadrul actiunii „Scoala”, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi au dispus retinerea a 29 de inculpati, anuntă DIICOT ...

A fost declanșată operațiunea de curățare de droguri a școlilor ieșene
19/11/2024 09:15

* 110 persoane au ajuns, luni, la audieri, 70 dintre acestea fiind doar consumatori * multi tineri, inclusiv minori, au fost luati direct de la scoală * cel mai mic consumator documentat are in jur de 13 ani, ...

14 morminte preistorice, descoperite pe șantierul SRU
19/11/2024 09:14

În cadrul cercetărilor arheologice de pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţă (SRU) din Iaşi, cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei Romane, filiala Iaşi, au descoperit ...

Judecătorii ieșeni i-au returnat permisul unui șofer mort de beat
19/11/2024 09:10

* acesta s-a lăudat poliţiştilor cu cantitatea de alcool băută in zorii zilei * legiştii l-au contrazis, pretinzand că, dacă ar fi fost aşa cum susţine el, ar fi intrat in comă * conducătorul a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei