Bolnavi COVID din alte judeţe vin singuri la spitalele din Iaşi

1covid iasi3

Dimensiune font:

| 19-10-2021 23:56

Pe zi ce trece situaţia din spitale este tot mai dramatică din cauza celui de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus. Bolnavi COVID din alte judeţe au început să vină singuri la spitalele din Iaşi.

Pacienții din județele învecinate cred că vor a fi trataţi mai bine şi mai repede dacă fentează sistemul şi vin la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sf. SpiridonEste vorba de un bărbat de 67 de ani din Suceava şi o femeie de 63 de ani din Vaslui. Cei doi, deşi confirmaţi pozitiv la COVID-19, au fost aduşi de familiile lor cu maşinile proprii. Cu toate că nu aveau trimitere spre această unitate medicală sau vreun alt spital din Iaşi, cele două persoane din Vaslui şi Suceava au primit îngrijirile necesare, şi totodată au beneficiat de oxigenoterapie. 

Dacă credeam că mai rău nu poate fi, iată că fiecare zi ne demonstrează că se poate şi mai rău. Dimineaţa  ne-am început-o cu 20 de pacienţi de Terapie Intensivă, 11 intubaţi, 7 ventilaţi noninvaziv şi 2 pe flux mare de oxigen pe dispozitive de high flow. Toţi sunt trataţi în UPU ca în Terapie Intensivă. Au forme foarte severe ale infecţiei, deşi vârstele sunt din ce în ce mai tinere. Cel mai tânăr pacient are 27 de ani. El este nevaccinat, are o formă extrem de severă. Deşi era sănătos anterior infectării cu SARS-CoV2 acum are complicaţii multiple: are insuficienţă renală, are probleme de coagulare, probleme metabolice. Facem o terapie extrem de susţinută deşi speranţa de a-şi reveni este extrem de mică", a spus dr Diana Cimpoeşu, şefa UPU de la Sf Spiridon, a spus dr Diana Cimpoeşu, şefa UPU de la Sf Spiridon.

Din cauza numărului mare de pacienţi şi a gravităţii stării acestora, medicii urgentişti au început să fie depăşiţi numeric. Ei sunt ajutaţi de restul personalului din UPU care este nevoit să se împartă acum între pacienţii COVID şi non-COVID, cum au fost, spre exemplu, victimele unor accidente rutiere. Pentru că nu mai existau ventilatoare, am ventilat mai multe ore, undeva între 6.45 şi 10.45, un pacient pe balon. Asta înseamnă că forţa şi mecanica respiratorie au fost suplinite de munca unui asistent, infirmier sau brancardier, care s-au înlocuit rând pe rând. De fapt, e un gest obositor şi, evident, nu este un lucru care este destinat unui membru al echipei medicale, ci al unui aparat care  suplineşte mecanica ventilatorie odată cu aportul de oxigen, cu presiunea pozitivă, cu frecvenţă constantă. Aceste lucruri sunt mai greu de realizat de un om. Totuşi am făcut lucrul asta până am reuşit să transferăm doi dintre pacienţi la ATI de la Sf Spiridon şi ATI Leţcani. E vorba de cel mai tânăr pacient al nostru şi un alt pacient de 59 de ani", a declarat dr Cimpoeşu.

118 ieșeni la terapie intensivă

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, ieri au fost consemnate 658 noi cazuri de persoane infectate COVID și 13 decese, numărul total de morți cauzate de noul virus fiind de 1.302.

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 865 paturi, din care 118 la ATI (cele mai multe la la Spitalul Modular Lețcani - 28, Spitalul de Neurochirurgie - 18, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase - 17).

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 6 paturi ATI, iar 25 persoane confirmate pozitiv urmează tratamentul prin dializă a spitalului.

La Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie „Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravide, sunt ocupate 10 paturi, 2 de terapie intensivă.

În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași sunt ocupate 8 paturi ATI, iar în zona medicală, 24 paturi.

În cadrul Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, au fost efectuate 511.149 de vaccinări - 249.866 ieșeni s-au vaccinat cu doza I și 197.088 cu doza II, 25.517 de persoane s-au vaccinat cu a treia doza, iar 38.687 de persoane a fost administrat vaccinul Johnson & Johnson. Laura RADU, Oana POPA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:42

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Începe Postul Crăciunului
15/11/2024 00:00

* pentru creştinii ortodocsi astăzi incepe Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Mantuitorului, perioadă care se va incheia pe 24 decembrie * cele 40 de zile de post sunt mai usor de tinut fiindcă aproap ...

Specialiștii în oncologie din întreaga lume se întâlnesc la Iași
14/11/2024 23:00

* programul CONFER din acest an va reflecta progresele oncologice in oncologie medicală, chirurgie oncologică, radioterapie, biologie moleculară, hematologie, terapii paliative şi alte specialităţi implic ...

Iașul va avea, la SRU, un centru pentru tratarea marilor arşi
14/11/2024 22:59

* Centrul pentru tratarea marilor arşi şi a pacienţilor cu diferite grade de arsuri va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generatie, bloc operator şi toate spaţiile suport şi auxiliare necesare * ...

Primăria va monta și decora 22 de brazi mari în tot orașul
14/11/2024 22:56

* aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc duminică, 1 decembrie, in jurul orei 17, in zona bradului de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in fata sediului Prim ...

Consiliul de Administraţie al CNIR a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ
14/11/2024 19:53

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat, joi, lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău – Piatra Neamţ, o investiţi ...

Parc de un milion de euro la Moinești
14/11/2024 19:50

Municipiul Moinesti din judetul Bacău beneficiază de o nouă zonă de relaxare modernă si elegantă, gratie proiectului de reabilitare completă a Parcului Tei, o investitie care a depăsit un milion de euro ...

Costul real al educației în România
14/11/2024 14:42

Pentru multe familii din Romania, costurile educatiei reprezintă una dintre cele mai mari provocări financiare. De la primii pasi ai unui copil in grădinită pană la absolvirea universitătii, sumele pe c ...

„Cărți cu Suflet pentru Copii Speciali”
14/11/2024 13:49

Într-o lume in care cuvantul poate aduce alinare, iar povestile pot să deschidă noi orizonturi, Clubul Inner Wheel Iasi lansează campania „Cărti cu Suflet pentru Copii Speciali” – o ...

Primarul Iașului: „Voi interzice circulația mașinilor în caz de ninsori abundente”
14/11/2024 12:53

* „Pentru unii vin alegerile, pentru mine vine iarna. Încălzirea orasului si pregătirea pentru deszăpezire sunt principalele actiuni pe care le acum acum. Suntem pregătiti in functie de cum vine ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
14/11/2024 09:48

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU * Un proiect de exceptie realizat in parteneriat exclusiv cu SOLUTII IMOBILIARE ce ofera spatii dedicate serviciilor medicale in sco ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei