Bucovina, una din cele mai căutate destinaţii de Crăciun. 98% din locurile de cazare fiind deja rezervate
Dimensiune font:
Bucovina rămâne una din cele mai căutate destinaţii de Crăciun, 98% din locurile de cazare fiind deja rezervate.
La Voroneţ, tarifele încep de la 2-300 şi ajung până la 3.000 de lei pe noapte Meteorologi nu anunţă ninsori în zona Moldovei, dar turiştii vor fi întâmpinaţi, ca în fiecare an, de cete de colindători.
Mihaela Buculei ne aşteaptă în Bucovina.
Reporter: Cei care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în nordul ţării trebuie să ştie că, în cadrul programului turistic de promovare a zonei – „Crăciun în Bucovina”, în majoritatea localităţilor au loc în această perioadă spectacole de datini şi obiceiuri.
Va fi vernisat Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniului 3”, manifestare la care au participat în jur de 400 de artişti din întreaga lume. Apoi, la Teatrul Matei Vişiniec este programat un eveniment dedicat refugiaţilor ucraineni sub titlul „Colindăm, colindăm împreună”, unde va avea loc şi întâlnirea copiilor cu Moş Crăciun.
Programul de colinde va fi susţinut de familiile refugiaţiilor. Pe 22 decembrie va fi marcată noaptea mai lungă la Muzeul de Istorie, iar în Centrul Sucevei este deschis Târgul de Crăciun, unde, pe scena special amenajată pe Strada Casei de Cultură, au loc zilnic spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau