Cărți din ciocolată, prezentate la Biblioteca Centrală Universitară

Dimensiune font:

| 02-03-2020 10:28

 

 

În perioada 1-18 martie 2020, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași găzduiește expoziția de carte „Incursiune în lumea cărților de bucate și a celor care le-au scris”. Gastronomia reflectă nivelul de civilizație a unui popor. Arta de a combina, găti și prezenta la masă mâncăruri alese, ca și priceperea de a le savura sunt componente ale culturii care au în spate secole de încercări, erori și reușite. Deși se consideră că gătitul este o treabă pentru femei, ciudat este faptul că primele cărți de bucate au apărut la inițiativa bărbaților care au adunat rețete transmise prin viu grai, luând astfel naștere cărțile de bucate. „Este normal ca nenumărate secole de influențe bizantine, turcești, ungurești, rusești, austriece să-și fi pus amprenta asupra modului în care românii se hrănesc. Secolul al XIX-lea aduce Franța în atenția elitei române, care devine francofilă și francofonă. De bună voie românii pleacă în Franța, de unde, școliți și cu gusturi noi, aduc Cartea de Bucate și rafinamentul acesteia. Evident, gastronomia franceză influențează decisiv obiceiurile noastre culinare. Italienii, grecii, evreii – veniți mai apoi într-o Românie plină de oportunități economice – aduc și ei un important nomenclator de mâncăruri. Periplul acestor nații pe teritoriul țării, ne-a oferit oportunitatea de a culege de-a lungul secolelor feluri de mâncare dintre cele mai diferite, iar adaptarea în timp îndelungat a acestor rețete la spiritul gustului autohton, selecția însăși, sintezele și adaosurile ingenioase reprezintă aportul românilor la patrimonial cultural gastronomic european”, au spus organizatorii.

Această expoziție se dorește a fi o prezentare a celor mai importante cărți de bucate românești, care au marcat istoria gastronomiei de-a lungul a trei secole, de la cele scrise de stolnicul Cantacuzino, Kogălniceanu și Negruzzi, Ecaterina Comșa, Sanda Marin, Iosif Strassman și Ioan Radu, până la bucătăria modernă a zilelor noastre. Nu este doar o simplă prezentare a acestor cărți ci o prezentare a autorilor acestor cărți care au redat în scrierile lor rețete preluate din bucătăriile altor popoare și le-au adaptat spiritului și gustului autohton.

În vitrine cărțile sunt selectate și prezentate în funcție de tipul de bucătărie căreia i se adresează: Bucătăria țăranului român, Bucătăria regală, Bucătăria clasică, Bucătăria modernă, Bucătăria mănăstirească. Punctul de atracție este cartea din ciocolată, prezentată de Mihaela Ulman, bibliotecar la B.C.U. Mihai Eminescu. Aflată la a doua ediție, expoziția de carte și ciocolată, are ca noutate o carte de ciocolată, ale cărei foi din ciocolată sunt imprimate cu preparatele culinare din diferite prezentări și concursuri gastronomice la care Mihaela Ulman a participat. Cartea se va putea degusta pe data de 18 martie, la ora 18. Pe lângă cartea de ciocolată, publicul poate vedea și o miniserie de cărți de bucate, confecționate de Mihaela Ulman, din pastă de zahăr. Maura ANGHEL

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:07

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
O treime dintre ieșeni, acționari la bursă, fără să știe!
16/04/2025 12:57

* in Iasi sunt 276.927 de detinători, o treime dintre acestia neavand nici un fel de vesti despre actiunile cu care i-au recompensat statul in anii ’90 * desi mare parte dintre milioanele de romani ...

Taina ouălor roșii
16/04/2025 12:37

În satele din jurul Iasului, Joia Mare aduce o liniste diferită. Nu e linistea incremenită, ci una care fosneste usor printre lucruri pregătite cu grijă, intre rugăciuni rostite in gand si gesturi ve ...

Unde se află icoanele făcătoare de minuni ale Moldovei. Iașul are o icoană care a plâns cu adevărat!
16/04/2025 12:15

Cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din zona Moldovei se află la Mănăstirea Neamt, cea a Maicii Domnului (avand pe o parte pe Maica Domnului Hodighidria, iar pe cealaltă pe S ...

Prețul cărnii de miel provoacă furia consumatorilor
16/04/2025 12:00

* „Dacă unii cer pe 1 kg de rosii - romanesti, spun ei, 70 lei/kg, 49 de lei pe 1 kg de carne de miel este ok”, e primul dintre comentariile la o postare a unui fermier care vinde carnea de miel cu ...

Zeci de persoane dintr-o comună ieșeană au devenit „părinți profesioniști”
16/04/2025 11:38

* 57 de familii dintr-o comună cu doar 2.400 de locuitori ingrijesc peste 100 de copii aflati in dificultate * numărul asistentilor maternali este in scădere la Iasi, desi tot mai multi tineri s-au indreptat ...

Postul sufletului – tăcerile care hrănesc, renunțările care vindecă
16/04/2025 10:45

  E primăvară in oras. Miroase a humă incă umedă si a flori de corcodus. E timpul Postului Mare, iar oamenii, fiecare in felul lui, se opresc. Nu toti tin post in sensul traditional – unii nu s ...

Anchetă în cazul morții celor doi medici de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
16/04/2025 10:04

O investigaţie este in desfăşurare in cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, in varstă de 28 şi, respectiv, 31 de ani, au murit subit la dist ...

Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași
16/04/2025 10:02

În Catedrala Romano-Catolică din Iasi astăzi, in Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reinnoirii Făgăduintelor celor 350 de preoti din Dieceza Romano-Catolică de Iasi, făgăduinte pe care le-au rostit ...

 Doi studenți la TUIASI au câștigat locul I la Raliul Harghitei!
16/04/2025 09:40

Singurul echipaj universitar din competitie, format din studenti ai Facultătii de Mecanică din cadrul Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi, a obtinut locul I in Cupa Dacia, la Raliul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei