Chefii celebri ai Iaşului gătesc, la UAIC, mâncare pentru refugiaţi
Dimensiune font:
Mai mulţi chefi din Iaşi şi-au unit forţele şi s-au întâlnit în una dintre bucătăriile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pentru a găti mâncare destinată refugiaţilor din Ucraina. „Avem 350 de porţii care vor fi livrate în diferite spaţii în care sunt cazaţi refugiaţi. Meniul se stabileşte săptămânal, ca să putem face şi achiziţiile materiei prime necesare. De obicei asigurăm prânzul. Astăzi am făcut o ciorbă din pui. Vom încerca să asigurăm şi micul dejun şi cina pentru refugiaţii adăpostiţi de Universitatea Cuza. Mâine vom avea la prânz fel principal pentru fiecare refugiat. Cât este nevoie, stăm aici şi îi ajutăm cu ce putem. Hrană, o vorbă bună, o haină caldă”, a spus chef Marian Zănceanu.
Chefii sunt bucuroşi că pot asigura o hrană caldă cu ajutorul asociaţiile colegilor de breaslă. „Una dintre ele este asociaţia Adi Hădean, care ne ajută să hrănim zilnic un minim de 500 de persoane din centrele special amenajate pentru refugiaţi. Noi facem acest lucru cu mare căldură. Avem şi voluntari care se ocupă din partea unor restaurante din Iaşi, studenţi. Cei de la UAIC ne-au pus la dispoziţie bucătăria căminului Gaudeamus, iar cei de la ISU ne ajută cu transportul la fiecare centru în parte. În fiecare zi probabil că va creşte numărul de porţii. Din ce informaţii am până acum, mâine probabil va trebui să facem 500 de porţii”, a spus Mircea Mihăiescu, bucătarul căminului studenţesc Gaudeamus, al UAIC.
Chefii au răspuns cu bucurie iniţiativei celebrului lor coleg şi ajută cum ştiu ei mai bine, gătind. „Suntem oameni, iar oamenii se ajută între ei. Chiar dacă este vreme de război sau bucurie noi trebuie să fim sprijin unii pentru ceilalţi. Nu trebuie să avem evenimente speciale pentru a-i ajuta pe ceilalţi dar, din nefericire, acum trecem printr-un moment dificil în toată lumea. Suntem alături de cei care au nevoie de mai multă compasiune, nu doar de mâncare. Nu există astfel de vorbe care să completeze mâncarea”, a spus chef Marian Zănceanu. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau