Cinci oferte pentru proiectarea pasajelor din Podu Roş
Dimensiune font:
Cele două pasaje vor avea o lungime de 551,6 metri pe malul drept, respectiv 546,6 metri pe malul stâng * valoarea estimată a lucrărilor este de 14,62 milioane de euro, lucrările urmând a se finaliza în anul 2023
Unul dintre proiectele cu impact major în fluidizarea traficului auto în oraș pentru care municipalitatea ieșeană a solicitat finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este „Fluidizarea traficului din intersecția Podu Roș cu Splai Bahlui Mal Drept și bulevardul Prof. Dr. Doc. Dimitrie Mangeron prin două pasaje supraterane unidirecționale cu o singură bandă”. Proiectul are o valoare estimată de 14,62 milioane de euro, iar anul estimat de finalizare a lucrărilor este 2023.
Cele două pasaje vor prelua câte o bandă de circulaţie de pe cele două Splaiuri (direcţia Podul de Piatră – bulevardul Tudor Vladimirescu pe axul Splaiului Bahlui Mal Drept şi direcţia bulevardul Dimitrie Mangeron – Podul de Piatră pe axul Splaiului Bahlui Mal Stâng), se vor reuni deasupra albiei Bahluiului în zona podului de peste râu, apoi vor reveni pe cele două maluri ale acestuia. Pasajele nu vor avea trotuare, dar vor avea prevăzute piste pentru biciclete și suprafeţe de refugiu, asigurând fluenţa circulaţiei auto, cât şi posibilitatea de depăşire a autovehiculelor aflate în staţionare ca urmare a unei avarii. Cele două pasaje vor avea o lungime de 551,6 metri (pe malul drept), respectiv de 546,6 metri (pe malul stâng).
În prezent, Primăria Municipiului Iași finalizează o licitație pentru serviciile de proiectare a pasajelor. Procedura de achiziție publică are o prevedere bugetară de 2.194.767,16 lei, fără TVA. Licitația a atras nu mai puțin de cinci oferte din partea unor firme sau asocieri de companii.
Proiectul este eligibil pentru finanțare prin PNRR pe Pilonul II: Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificare patrimoniu, Capitolul II.1. Mobilitate
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau