Claudiu Niculescu, marea provocare a carierei sale de antrenor: promovarea Politehnicii Iaşi

Are doar 46 de ani, împliniţi luna trecută. Ca jucător, a fost unul exponenţial, Ca antrenor, în cei zece ani de dirijat de pe bancă, nu a impresionat pe nimeni. Nicăieri nu a stat mai mult de un sezon. Cu toate astea, actualul „number one” al clubului din Copou a hotărât să-i dea credit total. E vorba de Cornel Şfaiţer, care a făcut rost de bani şi de mulţi jucători. Cam prea mulţi!

Spre deosebire de predecesorii Daniel Pancu şi Costel Enache, care au plecat la luptă cu un lot încropit pe ultuima sută de metri (şi acela incomplet), cu un mult prea scurt interval de timp pentru a aşeza lucrurile, Niculescu a putut să-şi ducă echipa în două cantonamente, a avut la dispoziţie destul timp pentru cristalizarea lotului.

Numai că apare şi reversul medaliei. Prea mulţi jucători, se vorbeşte acum de venirea a cinci-şase portari, e o aberaţie. Şi se mai spune că Niculescu e obligat să promoveze Politehnica. Misiune teribil de grea, aproape imposibilă. În ciuda foarte înşelătoarelor victorii din amicale, echipa e foarte departe de randamentul optim, omogenitatea nu se face într-o lună. Nici antrenorul principal nu poate fixa strategia de joc şi registrul tactic într-un interval atât de scurt şi cu atât de mulţi jucători noi.

În atare conjunctură, obiectivul promovării e de-a dreptul utopic. La fel şi cel a pătrunderii în play-off. Aparent, s-au băgat enorm de mulţi bani pentru revenirea în primul eşalon. Realmente, prea puţini. Mai trebuie şi răbdare, multă răbdare, rezultatele nu apar peste noapte, nu au cum, scrie în orice tratat de fotbal.

Niculescu s-a băgat, a ridicat mănuşa, a acceptat marea provocare a carierei sale de antrenor. Convins că va face faţă exigenţelor impuse de cei ce finanţează clubul. Mult curaj, dar vom vedea! Marcel FLUERARU