Construcţiile acaparează piaţa ieşeană a muncii
Dimensiune font:
* o treime din posturile vacante sunt din acest domeniu * în continuare, destule oportunităţi pentru absolvenţii de facultate, dar şi pentru necalificaţi * nimeni nu se grăbeşte să ocupe cele 191 locuri disponibile în sănătate *
La momentul actual, pe raza judeţului Iaşi sunt disponibile 817 locuri de muncă, număr record pentru acest an. Trebuie menţionat că mai bine de o treime (270) sunt în construcţii, domeniu ce pare să fi acaparat piaţa. Meseriile căutate sunt cele clasice: montator tâmplărie aluminiu şi PVC, electrician, instalator, faianţar, fierar-betonist, sudor, zidar sau zugrav. Evident, e nevoie şi de mulţi necalificaţi, aşa-zişii oameni buni la toate.
În continuare, destule oportunităţi pentru absolvenţii de facultate. Cei cu studii superioare se pot angaja ca administrator bază de date, analist, analist servicii clienţi, arhivar, arhivist, asistent logistică, asistent manager, asistent social, consilier juridic, expert/referent în economie generală, cadru tehnic PSI, consilier juridic, contabil, director de societate comercială, economist, electronist depanator utilaje de calcul, expert în achiziţii publice, expert în legislaţia muncii, geograf, ingineri (CFDP, CCIA, construcţii hidrotehnice, îmbunătăţiri funciare, instalaţii, de sistem în informatică, de sistem software, ecolog, energetică industrială, geodez, mecanic, producţie în panificaţie, energetician, tricotaje-confecţii), inspecor/referent resurse umane, librar, manager comercial, manager marketing, manager proiect, manager proiect informatic, manager tehnologia informaţiilor şi comunicaţii, programator, arhitect, specialist în domeniul proiectării asistate pe calculator, specialist marketing, specialist recrutare, specialist resurse umane, specialist SIG/IT peisagist sau specialist/analist organizare. Se caută şi un bioinginer medical.
Necalificaţii au şi ei de unde alege. În afară de construcţii, mai pot găsi de lucru ca ajutor bucătar, ambalator manual, femeie de serviciu, îngrijitor clădiri, legător manual, lucrător bucătărie, manipulant mărfuri ori ca încărcător-descărcător.
E nevoie de un telefonist la Spitalul „Sf.Spiridon”
Bizară situaţie în comerţ şi HoReCa. Deşi se apropie vara, deci vârful de sezon, extrem de puţine posturi disponibile. Ofertă în scădere faţă de intervalul precedent, 12/15, respectiv 20/22. Asigurările rămân ceva exclusivist, tot nimic de lucru pentru publicul larg. Nouă posturi de şoferi şi alte 179 în restul serviciilor. Confecţiile (70/68) şi industria (61/70) rămân în nota obişnuită, agricultura mizează, în continuare, pe zilieri. Nimeni nu se grăbeşte să ocupe cele 191 locuri disponibile în sănătate, deşi locaţia e una ultracentrală. Spitalul „Sf.Spiridon”. Unde e nevoie de asistenţi medicali principali, asistenţi medicali debutanţi, asistenţi medicali, brancardieri, un bioinginer medical debutant, infirmiere, un referent de specialitate, un registrator medical, un statistician medical debutant, un tehnician radiologie debutant, un asistent social, un economist, un liftier şi un telefonist.
Se lucrează din picioare sau aplecat, dar este o muncă uşoară, 12 euro la oră
Referitor la oportunităţile de lucru din străinătate, acelea prinse în platforma EURES, tabloul e şi mai sărăcăcios. Doar 285 locuri de muncă şi în numai cinci ţări. Austria (120), Norvegia (119), Germania (25), Olanda (17) şi Spania (4). Noutatea o reprezintă cele 16 posturi de legumicultor din Olanda. Cu un anunţ de angajare cam hazliu: se caută personal cu „disponibilitatea de a munci în diferite condiţii meteorologice; se lucrează din picioare sau aplecat, dar este o muncă uşoară”. Salariul oferit: 12 euro la oră. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau