Contrabandist de țigări, reținut la Vatra Dornei
Dimensiune font:
Un bărbat a fost reţinut în municipiul Vatra Dornei după ce a fost depistat în trafic transportând ţigări de contrabandă, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Ionuţ Epureanu.
Acesta a precizat că poliţiştii au confiscat aproximativ 50.000 de bucăţi de ţigarete, au indisponibilizat un autoturism în valoare de circa 5.000 euro şi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 54 de ani bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Potrivit IPJ Suceava, pe 27 iulie, un echipaj de poliţie rutieră, acţionând în cadrul unei acţiuni organizate la nivelul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, pe strada Podu Verde, a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului. După verificarea documentelor prezentate de conducătorul auto, s-a constatat că acesta este din comuna suceveană Grăniceşti, iar după un control al interiorului maşinii s-au descoperit mai multe pachete cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.
Autoturismul a fost transportat la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, pentru o verificare amănunţită, în interiorul acestuia fiind identificate disimulate, dar şi pe bancheta din spate a vehiculului, 49.780 bucăţi ţigări, în valoare de circa 27.500 lei.
Cauza a fost preluată spre soluţionare de către lucrătorii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Vatra Dornei şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.
Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau