Crimă înfiorătoare - și-a ucis soția și a ținut-o în casă până a putrezit
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost condamnat de Tribunalul din Bacău la 13 ani de închisoare pentru că și-a omorât soția din bătaie. Ancheta a scos la iveală faptul că individul a stat patru zile cu cadavrul în casă înainte să anunțe Poliția, informează adevărul.ro.
Individul obișnuia să bea adesea cu soția lui, o femeie de 46 de ani, iar pe fondul consumului de alcool ajungeau mai mereu să se certe. Un astfel de episod a avut loc pe 4 aprilie 2021, când femeia a fost agresată de soțul său, care i-a aplicat numeroase lovituri în zona capului, corpului şi a membrelor, atât cu pumnii şi picioarele, cât şi cu diverse obiecte contondente (ciocan, coadă de mătură).
În urma loviturilor primite, victima a fost transportată la spital, dar ulterior a refuzat să depună plângere împotriva soţului său, precizând că nu doreşte emiterea unui ordin de protecţie pe numele acestuia.
În aceeași zi, polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe numele bărbatului, iar în ziua următoare Parchetul a sesizat instanța de judecată pentru confirmarea acestuia, dar sesizarea a fost respinsă, în special pentru că femeia a refuzat să își reclame penal soțul.
Sora victimei le-a transmis polițiștilor mai multe fotografii şi imagini video în care femeia apare având pe corp numeroase urme de violenţă, produse, cel mai probabil, în luna aprilie 2021. Pentru că a refuzat să primească ajutor din partea autorităților, femeia a rămas fără apărare în fața violențelor soțului, ce au culminat finalmente cu uciderea sa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau